Zodia care are lumea la picioare
Orice om în el are forța să facă ce-și dorește în viață, să fie un lider înnăscut și să treacă peste obstacole cu brio. Însă nu toți au și voința, ambiția, răbdarea sau celelalte calități necesare îndeplinirii acestui scop. Totuși, există un singur semn astral, conform horoscopului, care are toate atributele pentru a avea lumea la picioare.
Este vorba despre persoanele născute în zoda Leu. Leii au succes în domenii precum politica sau managementul corporatist. Chiar Barack Obama, președintele Statelor Unite ale Americii, considerat cel mai puternic om al planetei, este născut sub acest semn zodiacal, pe 4 august. A convins cel mai influent stat din lume să voteze primul președinte de culoare, a condus abil afacerile țării și chiar a fost reales pentru un nou mandat, scrie unica.ro.
Au forța de a hipnotiza masele
La fel cum este și simbolul zodiacal, Regele Junglei, cei născuți sub acest semn sunt puternici, ambițioși, înzestrați cu răbdare și au acea forță de a hipnotiza și conduce masele. Oamenii, la rândul lor, îi privesc cu admirație până la idolatrie pe nativii din Leu.
Sunt carismatici și populari
Leii sunt persoane populare, știu să se facă plăcute, au umor, sunt cuceritori și au un discurs care atinge masele. Sunt încrezători în propriile forțe, ceea ce cântărește cel mai mult în atingerea succesului. În același timp au spirit de inițiativă, sunt persoane extrem de active, aventuroase, deschise, care iubesc schimbările, iubesc să cunoască oameni noi, să vadă locuri noi și să audă povești de viață care să-i motiveze.
În dragoste sunt la fel de cuceritori. Femeile Leu învârt bărbații pe degete, iar reprezentanților de sex opus le cad toate ”Evele” la picioare. Sunt persoane fermecătoare, știu să facă surpize, știu când să tacă și când să vorbească și ghicesc exact cuvintele pe care are cineva nevoie să le audă. Sunt amanți buni și parteneri grijulii, iar asta îi face irezistibili.