Mesajul zilei pentru vibrația ta - sâmbătă 8 aprilie 2023: Legile spirituale ale relației tale
Noile energii scalda planeta, ne introduc in noile dimensiuni si ni se transmit informatii noi pentru a naviga in calatoria noii vieti. Iata raspunsuri de Paul Ferrini, lucrator de lumina si mesager din taramurile superioare.
Iata mesajul zilei pentru claritatea ta de la Paul Ferrini
A DOUA LEGE SPIRITUALĂ A RELAȚIEI: O relație spirituală are nevoie de împărtășire, care este necesar să aibă loc în mod regulat între cei doi parteneri.
Este foarte greu să ai o relație serioasă cu cineva care nu-ți împărtășește viziunea sa despre relație, valorile, stilul de viață, interesele și felul său de a fi. Înainte de a te gândi să ai o relație serioasă cu cineva, e important de știut că vă bucurați unul de altul, că vă respectați și că aveți multe lucruri de împărtășit unul cu celălalt.
În faza romantică a relației diferențele sunt tolerate, iar asemănările sunt accentuate. Cei doi își dau silința să-i facă pe plac celuilalt și să se acomodeze cu partenerul. Atunci când dorințele comune se află pe primul loc, oameni foarte diferiți se pot înțelege fără prea multă dificultate.
Oamenii încep să se cunoască mai bine, ei încetează să se mai poarte impecabil, nu mai încearcă să-și facă unul altuia pe plac. Încep să fie tot mai autentici. Obiceiurile și tendințele din subconștient ies la suprafață. Fricile, îndoielile, anxietățile ambilor parteneri încep să apară. Așa cum se spune, „luna de miere s-a încheiat”. (Paul Ferrini, „Cum să creăm o relație spirituală”)
„A avea o VIZIUNE COMUNĂ” înseamnă că tu și partenerul tău aveți aceleași păreri cu privire la ceea ce este important într-o relație și în ce direcție vreți să se îndrepte relația.
Un obicei util este acela de a revizui această viziune o dată pe an, la aniversarea relației voastre.
Valorile tale reprezintă codul moral conform căruia trăiești. Știi ce este benefic pentru tine și ce nu, știi ce poți accepta și ce nu poți accepta.
Se poate să crezi în căsătoria legală sau nu. Poate pui preț pe fidelitate, pe libertatea de gândire, pe sinceritate, pe consecvență, pe originalitate. Completează tu lista.
Poate ai anumite credințe religioase. Poate crezi în abstinența de la alcool sau droguri, poate te pasionează drepturile omului.
Lămurește-te ce e important pentru tine și împărtășește aceste lucruri cu potențialul tău partener. Chiar dacă nu veți fi de acord în privința tuturor valorilor, important este să fiți de acord asupra acelor valori care au cea mai mare semnificație pentru amândoi.
PREOCUPĂRI COMUNE
Este evident că tu și partenerul tău nu veți împărtăși toate preocupările, dar este important să aveți cel puțin două sau trei preocupări care să fie importante pentru amândoi. Relația devine tensionată dacă faceți întotdeauna lucrurile separat. Nu aveți timp să vă apropiați și să vă bucurați unul de compania celuilalt.
Citiți continuarea pe sfatulpartintilor.ro