Horoscopul săptămânii 12-18 ianuarie 2018
Descoperă ce-ți prezic astrele pentru săptămâna care urmează!
Berbec
Gândesc mai mult, sunt atente la fiecare amănunt şi pragmatice. Să facă tot posibilul şi să fructifice perioada la maximum, să finalizeze lucrurile care trenează de ceva timp şi să semneze contractele pe care le-au discutat încă de acum 3-4 luni, pentru că le pot aduce stabilitatea financiară pentru o lungă perioadă de timp. Sunt creative și au idei extraordinare.
Taur
Putem vorbi despre reuşita unor tinere aflate la studiu, în sensul găsirii unei slujbe plătite sau întâlnirea cu o persoană care face să le bată inima ceva mai tare. Să se aştepte la propunerea unui loc de muncă, în cazul că nu au unul, sau la schimbarea serviciului cu altul mai bun. Sunt avantajate doamnele mai tinere. Să cântărească bine ofertele.
Gemeni
Atenţie la conflictele parteneriale, fie că este vorba despre familie, fie despre cei cu care lucrează. Poate fi vorba despre pierderea unui contract, sau constată cu năduf că n-au avut grijă atunci când au semnat nişte hârtii şi ar putea să se trezească fără niciun ban. În schimb, au energia să facă alţii. Creativitate ar putea să le aducă nu doar bani, ci şi recunoaşterea talentelor în domeniu.
Descoperă previziunile astrale pentru săptămâna 12-18 ianuarie 2018 pe clickpentrufemei.ro