MENIU

Horoscop 20 septembrie 2019. Porneşti un drum complet nou!

Horoscop 20 septembrie 2019

Horoscop 20 septembrie 2019. Află ce ți-au rezervat astrele pentru ziua de vineri, 20 septembrie 2019!

Horoscop 20 septembrie 2019. Berbec

Dacă îţi vei uni forţele alături de colectivul în care lucrezi, rezultatele se vor contura mult mai repede, pentru că sunteţi foarte aproape de finish. Merită să faceţi un efort de voinţă pentru a ajunge la capătul unui proiect care a evoluat bine. Mai sunt doar câţiva paşi înainte de punctul final, dar vi se cere o participare totală, pentru că sunteţi atât de aproape de momentul culegerii roadelor.

Horoscop 20 septembrie 2019. Taur

Drumul pe care ai pornit nu demult duce la un nivel demn de toată aprecierea, pentru că pe parcurs vei acumula noi şi noi informaţii care vor crea, la final, un nivel superior pe care te vei putea baza mai apoi o viaţă. Călătoria în care ai pornit e o şcoală a vieţii şi fiecare etapă mai pune o cărămidă la cel care vei deveni cândva. Că e un curs de specializare, că e o perioadă de ucenicie sub supravegherea unui expert, tot ce acumulezi acum devine bagaj bogat de cunoştinţe care te va propulsa mai apoi în poziţia de maestru!

Horoscop 20 septembrie 2019. Gemeni

Nu e genul tău să te laşi pradă depresiei, dar ceva ciudat se petrece azi, de parcă schimbi radical macazul de pe o zi pe alta. Nu te lăsa dominat de emoţii, dar te paşte o criză emoţională, o criză de isterie, o criză de lacrimi, o criză de personalitate… pentru că te comporţi ciudat. Începi ziua cu o senzaţie de trezire bruscă la realitate, de parcă ai lua o decizie fermă prin care vrei să schimbi ceva de acum înainte.

Horoscop 20 septembrie 2019. Rac

Porneşti un drum complet nou, după o viziune diferită faţă de tot ce ai făcut înainte, şi ai să vezi efectele miraculoase! Uneori, e bine să renunţi la strategii vechi cu care eşti obişnuit, şi să abordezi alte căi, chiar complet îndrăzneţe spre care nimeni nu te îndeamnă să porneşti. Există momente în care originalitatea, inventivitatea şi scânteia de geniu te împing pe căi total nebătătorite, pe care nimeni nu a avut curajul să pornească, dar fă-o tu cu încredere şi ai să observi imediat rezultatele.

Horoscop 20 septembrie 2019. Leu

Prezenţa ta face bine unei persoane care trece prin momente foarte dificile. Reuşeşti să aduni un grup mai larg de persoane alături de cel trist care să-i ridice moralul şi să-l susţină la greu, ceea ce se va dovedi a fi un gest salvator. Vei fi privit ca eroul zilei de cel care va reuşi să depăşească impasul major şi nu va uita niciodată ceea ce ai făcut pentru el la nevoie.

Horoscop 20 septembrie 2019. Fecioară

Ai pornit un drum nou, interesant, dar primii paşi aduc deja şi primele piedici. Nu trebuie să te laşi influenţat de acestea, obstacolele sunt absolut normale la orice început de drum, deci trebuie să-ţi menţii interesul viu, pentru că de hopuri nu scapă nimeni. Mergi mai departe, luptă cu ambiţie împotriva celor ce ţi se opun, celor care spun nu la propunerile tale, pentru că succesul acestui proiect depinde enorm de voinţa ta, de energia pozitivă pe care o investeşti şi de curajul de a trece peste toate opreliştile, deloc puţine, care se vor ivi pe parcurs.

Horoscop 20 septembrie 2019. Balanță

Se adună multă lume în jurul unui eveniment de care toţi sunt cumva interesaţi şi eşti şi tu chemat să te alături acestui colectiv. E ca o sărbătoare comună, ca o adunare în jurul unui eveniment important la care fiecare îşi aduce cumva contribuţia. Se simte un aer proaspăt în acest mediu, dialogul merge ca uns şi e o plăcere pentru toată lumea să intre în legătură unii cu alţii, să dialogheze, să colaboreze.

Horoscop 20 septembrie 2019. Scorpion

Eşti tras în prea multe direcţii şi e normal să te ajungă şi pe tine la un moment dat oboseala, dar nu-ţi poţi permite încă o pauză. Faci tot posibilul să te împarţi echitabil între mai multe planuri care cer enorm de la tine, şi totul cu preţul epuizării tale fizice, mentale, psihice. Nu te laşi până nu duci la îndeplinire ce ai început şi abia după aceea te poţi gândi la o zi liberă, dar totuşi gândeşte-te la limitele tale. Nu exagera, nu cere de la tine mai mult decât poţi duce, ca să nu clachezi când ţi-e lumea mai dragă.

Horoscop 20 septembrie 2019. Săgetător

Horoscop 20 septembrie 2019. Nu-ţi convin condiţiile în care lucrezi astăzi, dar nu ai încotro: trebuie să le accepţi ca atare. E un compromis pe care trebuie să-l faci fără regrete, pentru că ceea ce te aşteaptă la final merită efortul. Nu ai cum să fii mulţumit întotdeauna, nu ai cum să le ai pe toate exact aşa cum le doreşti, dar sacrificiile pot fi tolerate din când în când dacă sunt spre binele tău şi spre soluţionarea diverselor probleme. Taci şi suporţi, nu regreta, nu comenta, ci ai răbdare să descoperi efectele acestor gesturi de imensă îngăduinţă de care dai dovadă.

Horoscop 20 septembrie 2019. Capricorn

Ceva nu a ieşit aşa cum ai fi dorit, dar n-are rost să te cramponezi de acel punct, ci să treci mai departe, căutând altă cale. Detaşează-te de eşecurile trecutului, de amintirile care mai dor, de evenimente care te-au marcat cândva, pentru că ai învăţat din toate acestea la vremea respectivă. Toată viaţa faci compromisuri şi înveţi din sacrificii, dar azi ai tendinţa de a le scoate prea mult doar pe acestea în prim plan.

Horoscop 20 septembrie 2019. Vărsător

Ţine sub control atitudinea ta un pic cam agresivă care nu va fi interpretată corect de cei din jur, chiar dacă e modul tău de a te ridica pentru cine ştie ce nedreptăţi, chiar dacă e ca o revoluţie personală prin care vrei să te eliberezi de un blocaj care te-a ţinut pe loc, ai grijă totuşi în ce direcţie canalizezi această criză de furie. Ai putea da peste oameni şi mai nervoşi, şi mai agresivi, şi mai războinici, şi din confruntarea celor două tabere la fel de puternice e greu de crezut că va ieşi ceva bun.

Horoscop 20 septembrie 2019. Pești

Nu eşti în apele tale, dar ai norocul de a chema alături de tine oameni care îţi inspiră încredere şi te ajută să ţii sub control emoţiile negative. Alege compania oamenilor maturi, a celor cu multă experienţă de viaţă şi ascultă sfaturile lor, pentru că ei îţi transmit soluţii concrete la problemele cu care te confrunţi. Dacă eşti în impas, fă o vizită unui frate mai mare sau cere sfatul superiorilor tăi, pentru că nu e o ruşine să nu ştii ce să faci în unele momente.

Citește horoscopul complet pe acvaria.com