MENIU

Horoscop 17 iulie 2019. Cineva trebuie să cedeze şi, de data aceasta, ar fi bine să fii tu acela!

Horoscop 17 iulie 2019

Horoscop 17 iulie 2019. Află ce ți-au rezervat astrele pentru ziua de miercuri, 17 iulie 2019!

Horoscop 17 iulie 2019. Berbec

O vreme, te-ai putut baza pe colaborarea unui prieten, dar brusc, acesta îşi retrage ajutorul şi pleacă. Poate atât a fost rolul lui în viaţa ta, poate nu mai are ce oferi sau are interese în altă direcţie, ca atare trebuie să te obişnuieşti cu ideea că nu vei mai avea la cine apela de acum înainte, ci trebuie să te descurci şi singur.

Horoscop 17 iulie 2019. Taur

Nu crede tot ce ţi se promite azi, mai ales dacă e vorba de câştiguri în bani sau favoruri în avantajul tău, pentru că nu va ieşi chiar aşa cum ţi se spune. Dacă te-ai baza pe aceste promisiuni, te-ai putea implica în tot felul de cheltuieli cu speranţa că vei putea plăti mai târziu, dar când te vei trezi în faţa realităţii, îţi vei da seama cât de credul ai fost. Nu te aventura în nicio cheltuială sau investiţie pe care, momentan, nu o poţi acoperi, nici în rate, nici în împrumuturi neprevăzute, dar nici nu munci pentru alţii cu speranţa că, la final, ţi se va da o sumă de bani frumuşică.

Horoscop 17 iulie 2019. Gemeni

Nu-ţi displace deloc starea de linişte care s-a lăsat peste unele planuri ce nu mai aduceau nimic nou în peisaj. Seamănă cu o zi de totală relaxare, în care nu-ţi mai baţi capul cu problemele de zi cu zi, nici cu piedicile care te ţineau pe loc de la o vreme, ci reuşeşti să te bucuri de linişte, de relaxare, de o stare de comoditate binefăcătoare pentru a-ţi recăpăta buna dispoziţie.

Horoscop 17 iulie 2019. Rac

Discută cu prietenii şi colegii, cu ceilalţi colaboratori, pentru că de undeva ai putea primi un pont profitabil ce merită pus imediat în practică pentru un ban în plus. Orice conversaţie poate gravita azi în jurul banilor, dar nu pentru a te plânge de cheltuieli sau pentru a-ţi aminti ce listă lungă de facturi te aşteaptă, ci pentru că primeşti de la alţii cele mai bune sfaturi despre cum reuşesc ei să se descurce în această junglă a datoriilor.

Horoscop 17 iulie 2019. Leu

Nu te lăsa învins de tonul ridicat al celor cu care discuţi azi, ci urmează de fiecare dată căile corecte şi legale în ceea ce faci. Unii vor încerca să te intimideze cu critici şi cu acuze dure, dar fii sigur că sunt nemeritate! E modul lor de a-şi impune poziţia apelând la o atitudine dură, ca de profesori puşi pe note proaste, dar cât timp tu nu te simţi vinovat de nimic şi faci totul ca la carte, nimeni nu te poate îngenunchea.

Horoscop 17 iulie 2019. Fecioară

Parcă nu te poţi bucura pe deplin de evenimente excelente care se petrec în jurul tău. Tu ai încă unele dubii, nu eşti sigur că e momentul potrivit pentru a celebra deja succesul, şi rămâi încă în expectativă, de parcă ai aştepta să se aşeze toate lucrurile pe un făgaş mai clar înainte de a putea spune şi tu dacă e de bine sau de rău. Presimţi că nu e un succes deplin, ci încă se mai poate schimba ceva pe parcurs.

Horoscop 17 iulie 2019. Balanță

Horoscop 17 iulie 2019. Amintirile te ţin captiv într-o zonă din trecut care nu mai are nimic de oferit. Devii nostalgic şi un pic romantic, dar întoarcerea cu gândul la vremuri de odinioară nu este neapărat benefică, mai ales dacă scoţi de la naftalină evenimente triste sau eşecuri de atunci. Rupe-o cu trecutul odată pentru totdeauna, pentru că azi ai ocazia să închizi definitiv un capitol care nu mai are nici un rol în viaţa ta de acum înainte.

Horoscop 17 iulie 2019. Scorpion

Abţine-te să răspunzi agresiv celor care te atacă, pentru că din conflictul a două tabere la fel de aprige, nu poate ieşi decât ceva neplăcut. Cineva trebuie să cedeze şi, de data aceasta, ar fi bine să fii tu acela pentru că eşti într-o pasă mai periculoasă, când ai putea spune lucruri pe care le-ai putea regreta mai târziu. Dacă vezi că tot ce spui generează nervi, critici sau iritare în jurul tău, e semn că nu eşti pe placul unora şi mai bine taci decât să te străduieşti mai apoi să repari oalele sparte într-un moment de irascibilitate.

Horoscop 17 iulie 2019. Săgetător

Treci şi tu cu vederea atmosfera agresivă din jurul tău! E normal ca toată lumea să se agite cât timp lucrurile nu au ajuns pe un teren mai clar. Nici tu nu eşti sigur pe direcţia în care mergi, nici ceilalţi nu se pot linişti încă, de aceea conflictele mocnesc aproape de tine. Eşti nevoit să suporţi această situaţie, pentru o vreme, conştient că înainte de clarificarea unei situaţii, întotdeauna se agită spiritele, iar tu eşti acum în miezul acestei tensiuni.

Horoscop 17 iulie 2019. Capricorn

Informaţia greşită pe care ţi-o trimite cu rea intenţie un colaborator care nu merită încrederea ta, te poate trimite pe o pistă falsă, cu riscul de a consuma inutil timp şi energie pentru ceva ce nu va ajunge acolo unde speri, află din mai multe surse încotro te îndrepţi sau pe ce te bazezi, pentru că ai pitea fi indus în eroare şi vei regreta mai apoi că nu ai fost mai atent la avertismente. Primeşti suficiente semnale de alarmă la tot pasul ca să te pun pe gânduri cu privire la adevăratele intenţii ale celui care te abureşte acum cu tot felul de minciuni.

Horoscop 17 iulie 2019. Vărsător

Ai o sumă de bani la dispoziţie, dar nu o poţi canaliza într-o singură direcţie ca să scapi de o plată mai consistentă, ci trebuie s-o drămuieşti în aşa fel încât să acoperi mai multe puncte de pe pista de datorii ale acestei perioade. Dacă e vorba de sosirea unor bani care ţi se cuvin, şi aceştia vin cu ţârâita, nu toţi deodată ca să poţi simţi ceva de pe urma lor. Venind puţin câte puţin, practic se şi duc imediat.

Horoscop 17 iulie 2019. Pești

Cântăreşte mai atent dacă merită să accepţi ajutorul pe care ţi-l oferă astăzi nişte prieteni, ca nu cumva preţul pe care îl vei avea de plătit, mai târziu, să fie mai mare decât ceea ce primeşti acum de la ei. Ceva îţi spune să fii mai prevăzător, să nu crezi tot ce ţi se promite, pentru că, în spatele aparentei prietenii, s-ar putea afla şi altceva, care, momentan, nu iese la lumină.

Citește horoscopul complet pe acvaria.com