MENIU

Falsul suflet-pereche din zodiac

Suferinţa din dragoste este una dintre cele mai des întâlnite şi fiecare dintre noi a avut parte de o decepţie măcar o dată în viaţă. Un criteriu după care ne putem ghida este şi după zodia în care te-ai născut, aceasta având anumite caracteristici care ne definesc.

Berbec

Cu firea lui explozivă, Berbecul ar putea fi atras de cineva la fel de pasional ca şi el, cum e Scorpionul. Însă o relaţie între cei doi nu funcţionează pe termen lung. Cei doi sunt ca apa şi focul, deşi amândoi sunt conduşi de intensitatea sentimentelor şi de pasiune.

Ambii sunt încăpăţânaţi prin firea lor. În plus, Scorpionul poate avea tendinţa să fie gelos în timp ce Berbecul are nevoie să fie în centrul atenţiei, să domine, să-şi exprime libertatea. Aparent, cuplul format din cei doi este fericit şi pare că se distrează, însă, în intimitate, nu încetează să se înţepe şi nu ratează nicio ocazie de a se certa. Ambii nativi sunt luptători şi ambiţioşi şi nu acceptă să fie pe locul al doilea.

Taur

Taurul poate să fie încântat de excentricitatea Vărsătorului, însă, într-o relaţie fericită, trăsăturile lor nu sunt compatibile. Taurul este guvernat de Venus care este planeta iubirii, a frumuseţii, a calmului, ceea ce vine în contradicţie cu Uranus, planeta Vărsătorului, care simbolizează rebeliunea, neascultarea şi imprevizibilul.

Gemeni

Gemenii, guvernaţi de Mercur, într-o relaţie, sunt într-o ceartă continuă cu Racii care au ca planetă protectoare Luna. Cei doi sunt la poli opuşi şi nu au valori comune. Relaţia dintre cei doi este toxică, fiind apă şi aer, cu schimbări dese de stări de spirit. Deşi la început poate fi vorba de o compatibilitate în ceea ce priveşte modul spiritual de a vedea lucrurile, cu timpul, în urma discuţiilor apărute, pot da vina unul pe altul. Racii preferă un mediu stabil în care să domine liniştea, pe când Gemenii sunt supuşi unui stil de viaţă mai agitat. Un lucru comun pe care îl pot avea este umorul de care amândoi dispun şi puterea de a trece repede peste ceva neplăcut.

Mai multe pe Divahair.ro.

Mai multe articole despre:
previziuni horoscop zodii astro