Cum va fi vara ta în funcţie de zodie!
Nu mai e mult şi vara va poposi în viaţa noastră! Aştepţi deja perioada concediului, zilele lungi şi călduroase sau te temi de caniculă? Te vei simţi mai pregătită pentru cel mai iubit anotimp, odată ce vei şti ce te aşteaptă!
Amuză-te descoperind cum va fi vara ta în funcţie de zodie!
Berbec
Vara ta va fi cu adevărat fierbinte... la propriu! Cel mai probabil, după numai trei luni, vei ajunge să ştii pe de rost leacuri băbeşti pentru mahmureală şi insolaţii, deoarece îţi vei petrece cea mai mare parte a timpului în aer liber. Nu, nu la festivaluri cool de muzică sau la concertul Rihannei, ci alergând după orice potenţială (şi ieftină) distracţie!
Taur
Ţi-ai cumpărat cel mai hot costum de baie şi o pălărie romantică, dar mai întâi de toate va trebui să scapi de kilogramele în plus! Bătălia verii tale va fi cu colăceii pe care îi datorezi dragostei neştirbite pentru tentaţiile culinare. Ai grijă, pentru că acest război poate dura la nesfârşit şi este posibil să îţi petreci vara în tranşeele... restaurantelor, ocolind sălile de fitness!
Gemeni
Vara aceasta vei petrece nebuneşte şi vei fi ultima care părăseşte orice party! Cel mai probabil pentru că prietenii s-au săturat să te tot adune de sub mese, acolo unde te-ai prăbuşit după cocktailul „ucigaş” pe care ţi l-a preparat barmanul cu care flirtai (ca să scape de tine!).
Rac
Nu te teme, vara ta va fi minunată! Cel mai probabil o vei petrece aşa cum îţi place ţie, în compania familiei... altora! Cum nu ai prea mult noroc la bani, te angajezi pe post de bonă, dar, pentru că acest job nu este chiar cel mai bine plătit, primele zile ale lui septembrie te vor surprinde răcorindu-te cu baloane de apă sparte în capul tău de micuţii (deloc drăgălaşi) vecinilor!
Leu
Savana devine şi mai caldă în lunile fierbinţi de vară, aşa că Leoaica îşi va petrece vara plimbându-se mândră (şi sumar îmbrăcată) pe străzile oraşului, înconjurată de admiratori! Cel puţin aşa visează ea, în timp ce se bronzează pe bloc... voiam să spunem la Cannes, fireşte!
Mai multe pe divahair.ro.