Cum arată zodia ta în cel mai vechi zodiac al lumii
Cea mai veche reprezentare a zodiacului descoperită până acum provine din Egipt, din situl archeologic de la Dendera.
Roata de piatră pe care sunt sculptate simbolurile zodiilor se afla la intrarea în templul lui Hathor și se presupune că are o vechime de peste 2000 de ani. Zodiacul de la Dendera este singurul găsit în Egipt sub formă circulară, cele 12 zodii fiind amestecate cu simbolurile altor constelații, toate dispuse sub formă de spirală. Extremitățile spiralei sunt Leul și Racul, fapt neobișnuit pentru zilele noastre, când zodia Berbecului este considerată începutul unui nou sezon astrologic. Iată cum este reprezentată fiecare zodie în sistemul egiptean și ce semnificație aveau în acele timpuri simbolurile lor.
ÎNCEPUTUL ȘI SFÂRȘITUL, LEUL ȘI ZODIA RACULUI
Leul este prima zodie reprezentată pe discul de la Dendera, deoarece este zodia Soarelui, divinitatea pe care egiptenii o venerau până la idolatrie. De la Leu sau Soare, pornește spirala de lumină către toate celelalte zodii. Leul este reprezentat călcând pe un șarpe, iar coada sa este ținută de o femeie, cu siguranță o divinitate reprezentând maternitatea. Astrologii antici erau convinși că lumea a fost creată când Soarele a ajuns în constelația Leului, dând viață tuturor ființelor. Ultima zodie, cea care încheie spirala, este Racul, cel care este capabil să meargă deopotrivă și înainte și înapoi. Soarele, după ce trece prin constelația Racului, începe să coboare și zilele de lumină se scurtează. În multe zodiace egiptene, zodia Racului era simbolizată printr-un scarabeu, o insectă despre care ei credeau că reprezintă viața eternă. Racul era totodată Casa Lunii, arhetipul regenerării și al maternității.
SCORPIONUL ȘI VĂRSĂTORUL, DOUĂ SEMNE MAJORE
Alături de Leu și Rac, Scorpionul și Vărsătorul sunt tot zodii fixe, iar poziția lor îi ajuta pe astrologii din acele vremuri să calculeze anumite momente importante sau evenimente astrale. Poziția lor specifică arată că spirala de la Dendera parcurge perioada cuprinsă între eclipsa de Soare din 7 martie 51 înainte de Hristos și eclipsa de Lună din 25 septembrie 52 î.H. Egiptenii considerau că Scorpionul poate avea o influență negativă asupra stării lor de sănătate, în timp ce Vărsătorul era considerată zodia ambițiilor, fiind desenat în apropierea celor mai mari zei ai Egiptului.
ZODIILE CARDINALE: BERBECUL, RACUL, BALANȚA ȘI CAPRICORNUL
Alături de Rac, în timpul căruia are loc solstițiul de vară, Berbecul, Balanța și Capricornul sunt celelalte trei zodii cardinale, numite și crucile zodiacului. După ce intră în Balanță, Soarele anunță iarna și împarte anul astrologic în două părți egale. Semnul Balanței a fost astfel ales să arate cele două jumătăți ale zodiacului și posibilitatea ființei umane de a alege, de a se echilibra. Berbecul, care aduce primăvara și un nou an agricol, era jertfa adusă Soarelui pentru ca munca pământului să fie roditoare. La polul opus, Capricornul era zodia în care Soarele își pierdea puterea, pământul fiind cucerit de frig și întuneric.
Pe spirala de la Dendera, Fecioara este reprezentată de o siluetă femină care ține în mână un spic de grâu, belșugul verii. Săgetătorul are două fețe și aripi, semn că este o zodie schimbătoare, la fel ca Gemenii, iar Peștii reprezintă bogăția Nilului. Între cei doi pești, sunt desenate câteva linii șerpuite, care ar putea semnifica pământul cultivat și udat de apele fluviului.