Cele mai inteligente femei, în funcţie de zodie!
Te consideri inteligentă? Să vedem dacă astrele spun despre tine același lucru. Planetele ”purtătoare” de inteligență sunt Mercur și Saturn, iar fiecare din ele guvernează câte două semne. Iată care sunt ele!
Gemenii și Fecioara primesc inteligența lui Mercur
Planeta Mercur a fost denumită după zeul roman al comunicării, afacerilor și norocului, deci nu este de mirare că cei guvernați de ea excelează la aceste capitole. Însă Mercur oferă mai mult decât atât. Gemenii și Fecioarele nu sunt doar activi și vorbăreți, ci și foarte descurcăreți. Știu să comunice cu oricine, în orice situație și pot să te convingă de orice, fără să-ți dai seama.
Despre femeia Gemeni se spune adesea că are o personalitate dublă, dar acest lucru nu e neapărat rău. Ba din contră! Este genul care se adaptează la orice situație, chiar și la cele care par pur și simplu imposibile pentru alții. Poate să discute despre orice – politică, religie, știință – fără nicio problemă și dacă ajunge în mijlocul unei polimici cu siguranță va ieși basma curată, oricare ar fi argumentele celuilalt. Oricare i-ar fi viața, femeia Gemeni este, în adâncul sufletului, o intelectuală curioasă, pasionată de orice e nou, la curent cu tot ce mișcă.
Femeia Fecioară este genul care poate să facă ordine în orice tip de haos. Se pricepe de minune să organizeze nu doar lucruri, ci și oameni. Adesea luată în derâdere, obsesia ei pentru ordine și curățenie este, de fapt, dovada unui perfecționism pe care îl au doar oamenii foarte inteligenți. Ea nu se oprește până nu îi iese perfect orice lucru. Din păcate, acest lucru nu este tot timpul înțeles de cei din jur, așa că apar adesea cu conflicte cu oamenii care nu se pot ridica la înălțimea ei.
Inteligență de la Saturn pentru Capricorn și Vărsător
După unii astrologi, Saturn este planeta geniilor. Nu toți nativii guvernați de ea au parte de educația necesară ca să-și atingă adevăratul potențial, însă aproape toți se remarcă printr-un anumit tip de inteligență. În general, sunt oameni destul de tăcuți și de retrași, însă foarte disciplinați. De altfel Saturn este o planetă asociată cu regulile, disciplina, autoritatea, părinții.
Femeia Capricorn este una din femeile cele mai puternice ale zodiacului. Niciodată nu o vei vedea într-un colț, plângând, răpusă de griji și probleme. Este cea care rezistă în fața oricărei lovituri și care găsește o soluție la orice problemă. Cu siguranță nu este cea mai sociabilă persoană, dar cine ajunge să o cunoască bine știe că este o femeie de încredere, loială și, desigur, foarte inteligentă. Reușește să facă, în câteva secunde, niște conexiuni la care alții ajung foarte greu. La acestea se adaugă perseverența, puterea de luptă, deci nu e de mirare că multe native sunt femei de succes în diferite domenii.
Femeia Vărsător este foarte greu de descris în cuvinte. Este un semn de aer, dar față de celelalte zodii de aer, Vărsătorul nu este ca o briză liniștită, ci ca o furtună puternică. Cel puțin aceasta e prima impresie, care pe unii e posibil să îi sperie. De fapt, în adâncul sufletului, femeia Vărsător este de o bunătate rar întâlnită. Are visuri mărețe, are idei vizionare și gândirea logică și practică necesară pentru a le transforma în realitate. Inteligența ei este evidentă de la primele discuții – pune întrebări la care alții nu s-ar gândi, trage concluzii și găsește soluții în timp record.
sursa