Câte cumpene sentimentale ai în viață, în funcție de zodie
Când vine vorba de dragoste, oricine vrea să știe ce i-au rezervat astrele. Află câte cumpene sentimentale vei avea, în funcție de zodie.
Berbec
Pe tine te caracterizează independența și poți trăi foarte bine și singur. Când te îndrăgostești, însă, o faci cu repeziciune și nu te gândești nicio secundă la consecințe. Pentru partener, ai putea părea prea posesiv și de aceea vei avea probleme în viața sentimentală. Te așteaptă două cumpene sentimentale, dar a treia ta poveste de dragoste va fi cu noroc.
Taur
Când te îndrăgostești, cu greu îi mai dai drumul persoanei de lângă tine. Problema este că nu reușești să ai încredere în persoana de lângă tine și îți vine greu să crezi că te iubește cu adevărat. Dacă nu înveți să treci peste această neîncredere, te așteaptă o viață plină de probleme sentimentale. Taurul este una dintre puținele zodii care poate avea o mare iubire în viață, însă dacă nu știi să te lași un pic dus de val, nu vei putea să te bucuri de aceste sentimente.
Gemeni
Tu ar trebui să ai mereu șervețelele la îndemână, pentru că vei vărsa multe lacrimi din iubire. Nu pentru că ai ghinion în dragoste, ci pentru că te îndrăgostești rapid și de persoane nepotrivite. Îți place să flirtezi și de multe ori aceasta este cauza despărțirilor tale: ai mereu impresia că iarba din curtea vecinului este mai verde. Te așteapă trei cumpene sentimentale și te vei gândi de fiecare dată că mai rău de atât nu poți să suferi. Din fericire pentru tine, vei trece ușor peste aceste momente.
Rac
Racii sunt foarte sensibili, iar atunci când iubesc, se dedică cu totul persoanei de lângă ei. Pentru că le este teamă de suferință, însă, se vor apropia cu greu de cineva, dar când o vor face, vor crede că este pentru totdeauna. Din păcate pentru firea ta romantică, vei avea o decepție în dragoste și vei accepta cu greu pierderea partenerului. Va fi nevoie de multă muncă, pentru ca altcineva să îți câștige inima.
Leu
Tu adori să fii în centrul atenției și ești dispus să faci orice pentru asta. Te îndrăgostești rapid și intens și pentru că te crezi grozav, nici nu concepi faptul că cel de lângă tine ar putea să nu aibă același ritm. Ai noroc că ești plin de farmec, iar asta îi face pe ceilalți să te îndrăgească. Oferi foarte mult celui de lângă tine, dar pentru tine, totul e un schimb și aștepți la fel de mult. Dacă nu primești, nu te deranjează să cauți în altă parte, fără să îți anunți partenerul. Te așteaptă trei cumpene sentimentale, dar vei trece peste toate cu demnitate, pentru că nu vrei să arăți nimănui slăbiciunile tale.
Fecioară
Fecioarele sunt cei mai buni parteneri și sunt capabile să petreacă o viață întreagă în căutarea sufletului pereche. Nu se lasă ușor cucerite, dar când o fac, este pentru totdeauna. Iubesc atât de frumos și atât de sincer, încât va fi imposibil să nu li se răspundă cu aceeași monedă. Sunt firi logice și se lasă cu greu copleșite de emoții, așa că vor ști întotdeauna ce să spună într-o ceartă, pentru a nu ajunge să regrete mai târziu. Fecioarele au două variante: fie nu se îndrăgostesc cu adevărat niciodată, fie o fac o dată și trăiesc fericite până la adânci bătrâneți.
Balanță
Balanțele visează la o iubire ideală, care să dureze o viață întreagă, dar au puține șanse să aibă parte de așa ceva. Din dorința de a trăi dragostea pe care o caută, au tendința de a se îndrăgosti rapid și de cine nu trebuie. Vor avea cel puțin trei cumpene sentimentale și de fiecare dată vor căuta să își vindece inima rănită într-o nouă aventură. Balanțele își doresc atât de tare ca relația să meargă, încât evită confruntarea, iar frustrarea lor se transformă ușor într-o agresivitate pasivă. Poate nu vor țipa la partener, dar sunt capabile să nu îi răspundă zile întregi la telefon, dacă simt că au fost nedreptățite.
Scorpion
Tu te îndrăgostești greu, pentru că nu prea ai încredere în oameni și ți-e greu să crezi că cineva chiar ar putea să te iubească. Firea ta precaută te va feri de suferință, dar nu vei avea parte nici de foarte multă fericire în dragoste. Vei avea o singură cumpănă sentimentală, dar te vei asigura că persoana care te-a făcut să suferi va plăti pentru lacrimile tale.
Săgetător
Nativii acestei zodii obișnuiesc mai degrabă să frângă inimi decât să cadă pradă suferinței. Nu fac compromisuri în relații și sunt capabili să renunțe la ani întregi de iubire, dacă partenerul i-a dezamăgit o dată. Poți rămâne singur fără drame sau dorințe de răzbunare, pentru că ești pragmatic și știi că cine nu știe să te prețuiască, nu te merită. Tu nu vei privi despărțirile ca pe cumpene, ci ca pe o eliberare.
Capricorn
Capricornii sunt greu de impresionat și nu își vor pierde timpul cu oricine. Sunt mofturoși, când vine vorba de găsirea unui partener, motiv pentru care ar putea rămâne singuri pentru multă vreme. Când se îndrăgostesc, însă, se implică total în relație. Vor avea o singură cumpănă sentimentală.
Vărsător
Tu ești o persoană rece și îți este foarte greu să te apropii de o persoană. Ești, mai degrabă, o persoană logică, decât emoțională și va fi nevoie de multă muncă din partea partenerului, pentru a te implica. Firea ta te va salva de suferință, pentru că odată ce te vei lăsa cucerit, nimeni nu îți va mai da drumul.
Pești
Peștii sunt persoane calde, care iubesc să îi ajute pe ceilalți. În relații, lasă cam mult de la ei, iar partenerii lor i-ar putea percepe ca fiind slabi. Nu sunt, pur și simplu le lipsește egoismul, însă cu greu vor găsi pe cineva care să îi aprecieze cu adevărat. Vor avea două cumpene sentimentale, dar de fiecare dată vor găsi ceva mai bun.
Sursa: unica.ro