FOTO. Zi emoţionantă pentru Barack Obama. Malia, fiica sa mai mare, a absolvit liceul
Președintele SUA, Barack Obama, și soția sa, Michelle, au sărbătorit-o vineri pe fiica lor cea mare, Malia, care a terminat liceul și își va lua un an de vacanță înainte de a intra la Harvard, precum și împlinirea a 15 ani de mezina familiei, Sasha, relatează EFE.
Malia, de 17 ani, a absolvit prestigiosul colegiu privat Sidwell Friends, din nord-estul capitalei Washington, ale cărui cursuri le-a urmat de când s-a mutat cu familia sa la Casa Albă, în 2009.
La același colegiu a învățat și Chelsea Clinton, fiica lui Bill și Hillary Clinton. Ceremonia de vineri a fost privată, dar pe pagina de Facebook a colegiului se poate vedea o poză de grup a absolvenților, printre care și Malia, îmbrăcată în alb ca majoritatea colegelor sale. Președintele Obama declarase deja anticipat că nu vrea să intervină și nici să se remarce prea mult la ceremonie, de teamă "să nu izbucnească în lacrimi", iar fiica lui să se simtă "rușinată".
După ceremonie, familia s-a dus la un restaurant italienesc din cartierul Georgetown pentru a sărbători absolvirea Maliei, dar și împlinirea a 15 ani de Sasha.
În martie, în timpul unei vizite la Milwaukee (Wisconsin), Obama anticipase planurile familiei de a rămâne la Washington când va abandona Casa Albă, pentru ca Sasha să-și termine studiile gimnaziale. În principiu, familia va sta cu chirie într-o casă cu nouă camere în cartierul rezidențial Kalorama, în apropiere de parcul Rock Creek, în care locuiesc mulți ambasadori acreditați în SUA, printre care și cel al Franței și al UE.