FOTO | Zeci de persoane au rămas blocate 3 zile și 3 nopți într-un pub din Anglia, în urma unei furtuni de zăpadă
Zeci de persoane au rămas blocate trei zile și trei nopți într-un pub din Anglia, în urma unei furtuni de zăpadă. Veniți la un concert, petrecăreții au fost nevoiți să rămână în bar pentru trei zile și trei nopți, până când autoritățile au reușit să deblocheze drumul de acces.
Peste 60 de persoane care au mers, vineri, la pub-ul situat la cea mai mare altitudine din Marea Britanie, pentru a participa la un concert-tribut, au rămas blocate acolo trei zile și trei nopți, după ninsorile abundente cauzate de furtuna Arwen, potrivit BBC.
Sâmbătă dimineață, turiștii aflați în pub-ul situat la o altitudine de 528 de metri au văzut cum troienele de zăpadă ajungeau la un metru înălțime, aproape de ferestre. Mașinile le erau acoperite de zăpadă, iar cablurile de tensiune căzuseră și blocau șoselele.
Oamenii au reușit să plece spre casele lor abia luni, după ce zăpada a fost dată la o parte, iar cablurile de alimentare căzute au fost îndepărtate.
„A fost un weekend unic și plăcut, dar suntem cu toții pregătiți acum să mergem acasă. A fost ca o întâlnire între prieteni buni, am discutat și anul viitor ne vom revedea din nou”, a spus unul dintre turiști, conform BBC.
Marea Britanie a fost afectată în weekend de furtuna Arwen. Britanicii au fost sfătuiți să nu iasă din casă decât dacă este absolut necesar. Un bărbat a murit, mai multe clădiri au fost avariate şi numeroşi copaci au fost doborâţi.