MENIU

Zeci de condamnați la moarte în Egipt pentru protestele din 2013

Un tribunal egiptean a emis sâmbătă verdictul final, menţinând sentinţele la moarte împotriva a 75 de membri şi susţinători ai Frăţiei Musulmane, inclusiv jurnalişti, pentru participarea lor la protestele care au avut loc după înlăturarea lui Mohamed Morsy, ales în mod democratic, informează CNN, preluat de Mediafax.ro.

Procesul în masă a fost aspru criticat de organizaţiile pentru drepturile omului, iar Amnesty International îl numeşte o "parodie grotescă a justiţiei".

Cei 739 de inculpaţi, care au inclus membri ai Frăţiei Musulmane, au fost arestaţi şi procesaţi pentru participarea la protestele care au avut loc în pieţele Rabaa al-Adawiya şi al-Nahda din Cairo faţă de înlăturărea lui Morsy.

Protestele au culminat cu violenţe în masă, când forţele egiptene de securitate, sub comanda preşedintelui Abdel Fattah el-Sisi, au încercat să elimine mii de demonstranţi prin folosirea de arme automate, transportoare blindate şi buldozere militare. Sute de oameni au fost ucişi.

Printre cei condamnaţi la moarte sâmbătă de Curtea Penală din Cairo s-au număraţi şi membri proeminenţi ai Fraţilor Musulmani Essam El-Erian, Mohamed Beltagy, Abdel-Rahman al-Bar şi Osama Yassin. Din cele 75 de persoane, 44 sunt în închisoare, iar 31 sunt fugari.

Deşi verdictul este considerat definitiv, inculpaţii pot face recurs.

Mai multe articole despre:
Egipt condamnare la moarte