MENIU

Zece state arabe se implică alături de SUA în războiul contra "Statului Islamic"

Zece ţări arabe, între care Arabia Saudită, au acceptat joi să se implice alături de Statele Unite în lupta împotriva extremiştilor din cadrul Statului Islamic în Irak şi Siria, potrivit unui comunicat publicat la încheierea unei reuniuni la Jeddah, în prezenţa secretarului de Stat american, scrie Mediafax.ro.

Acest angajament ar putea implica o participare la o "campanie militară coordonată", precizează textul, citat de AFP.

Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Qatar, Oman, Egipt, Irak, Iordania, Liban şi Statele Unite "şi-au declarat angajamentul de a fi unite împotriva ameninţării pe care o presupune pentru regiune şi pentru lume terorismul sub toate formele sale, inclusiv aşa-numitul SI", precizează comunicatul.

Reuniunea de la Jeddah, în vestul Arabiei Saudite, a avut loc la nivel de miniştri ai Afacerilor Externe, între care americanul John Kerry, la o zi de la discursul preşedintelui Barack Obama care s-a declarat dispus să atace SI în Siria şi să aştepte raidurile desfăşurate în Irak de o lună.

Statele prezente la Jeddah au acceptat să "participe fiecare la lupta globală împotriva SI", arată comunicatul.

Citeşte mai mult pe Mediafax.ro

Mai multe articole despre:
război SUA terorism Arabia Saudită ISIS Statul islamic