Zece persoane suspecte că aparţin ISIS au fost reţinute în Maroc
Autoritățile marocane au anunțat vineri că au arestat 10 persoane suspectate de legături cu gruparea Stat Islamic (SI), între care un cetățean francez, și au confiscat arme și materiale utilizate la fabricarea de bombe în urma unor raiduri, relatează Reuters.
Celula este cea mai recentă dintr-o serie de grupuri radicale despre care Marocul susține că le-a descoperit. Raidurile de joi au avut loc în locații folosite de grup în orașul Essaouira (sud) și în orașele centrale Meknes și Sidi Kacem, susțin autoritățile, scrie Agerpres.ro.
La birourile Biroului Central de Investigații Judiciare (BCIJ), reporterii au putut vedea arme, muniție, pistoale cu șocuri electrice și materiale pentru fabricarea de bombe confiscate din ascunzătorile jihadiștilor. BCIJ este aripa judiciară a Serviciului de informații interne din Maroc.
'Această celulă este prea periculoasă ... Nu o numesc celulă, ci brigadă înarmată', a declarat directorul biroului, Abdelhak al-Khayyam. El a precizat că grupul a jurat credință SI și și-a construit o bază de operațiuni în apropierea orașului Tan-Tan, într-o zonă aridă plină de peșteri.