Zbura cu avionul când a văzut ceva înspăimântător. ”Nu-mi venea să cred”
O femeie care avea loc în dreptul unei ferestre a avionului a observat ceva straniu în timpul zborului.
Femeia a privit pe geam și a văzut o porțiune din zona motorului lipită cu ceea ce părea a fi bandă adezivă. Pentru că îi este mereu frică de zboruri și îi era teamă pentru viața fiului ei în vârstă de doar 11 ani care se afla lângă ea, femeia și-a petrecut restul călătoriei privind încontinuu banda adezivă și gândindu-se că se putea desprinde în orice moment, conform metro.co.uk. Aceasta a mai mărturisit că nu-i venea să creadă ceea ce vedea.
După aterizare, reprezentanții companiei aeriene cu care femeia a zburat au dat asigurări că ceea ce ea observase nu era o banda adeziva obisnuită, ca cea folosită pentru a lipi hârtie, ci una specială pentru avioane.