MENIU

ZBORUL MH370. Locuința pilotului, cercetată de poliție

<p>Zborul MH370. Vești de ultimă oră despre AVIONUL DISPĂRUT</p>

Poliția a început căutările la domiciliul pilotului avionului tip Boeing 777, aparținând companiei Malaysia Airlines, dispărut de sâmbăta trecută, acțiune ce survine la scurt timp după ce premierul malaezian a confirmat că este posibil ca avionul să fi fost deviat deliberat de la ruta sa, a anunțat un responsabil al poliției, relatează Reuters.

Ofițeri de poliție au sosit sâmbătă după-amiază la locuința căpitanului Zaharie Ahmad Shah, 53 de ani, după ce premierul Najib Razak a încheiat conferința de presă. Anchetatorii au confirmat că un avion monitorizat de un radar militar era zborul MH370, al companiei Malaysia Airlines, și comunicațiile ar fi fost întrerupte înainte ca avionul să ajungă deasupra coastei de est a Malaeziei.

Mișcările avionului care efectua cursa MH370, dispărut în urmă cu o săptămână după ce a părăsit ruta pe care ar fi trebuit să o urmeze, au fost provocate de o 'acțiune deliberată', a anunțat premierul malaezian, Najib Razak, care nu a confirmat totuși o deturnare.

Sistemele de transmisie a datelor Boeingului 777 'au fost dezactivate' chiar înainte de a ajunge deasupra coastei de est a peninsulei Malaezia dar contactele prin satelit au existat timp de aproximativ șase ore după dispariția avionului de pe ecranele radarelor civile, a adăugat șeful guvernului malaezian în cadrul conferinței de presă. Aparatul se afla atunci la jumătatea drumului între coastele Malaeziei și Vietnam, la o oră de la decolarea de la Kuala Lumpur cu destinația Beijing, cu 239 de persoane la bord.

Mai multe articole despre:
avion dispărut MH370 avion Malaezia zbor MH370