Zbor anulat, după ce s-a descoperit un şarpe în cala de bagaje
Un zbor al companiei Emirates pe ruta Muscat - Dubai a fost anulat, din cauza prezenţei unui şarpe în cala de bagaje, a anunţat astăzi compania amintită.
Şarpele a fost reperat duminică, înainte de îmbarcarea pasagerilor. Avionul a fost inspectat minuţios, iar "intrusul" a fost prins, scrie mytex.ro.
În noiembrie, pasagerii de la clasa întâi a unui zbor intern Aeromexico au avut dezagreabila surpriză de a vedea un şarpe cazând din compartimentul bagajelor de mână. Cu sânge rece, ei au izolat şarpele, graţie păturilor date de echipajul avionului. Nimeni n-a fost rănit.