Yemen: Coaliția arabă anunță sfârșitul încetării focului
Încetarea focului în Yemen, intrată în vigoare la 15 decembrie, dar încălcată zilnic, a luat sfârșit în mod oficial sâmbătă, la ora locală 14.00 (11.00 GMT), a anunțat coaliția militară arabă care susține guvernul yemenit în lupta împotriva rebelilor șiiți, transmite AFP.
Armistițiul a încetat în urma 'atacurilor rebelilor' împotriva regatului saudit, vizat mai ales de tiruri de rachete balistice în ultimele două săptămâni, se afirmă într-un comunicat al coaliției, citat de agenția oficială saudită SPA.
Textul mai face referire la tiruri ale rebelilor asupra unor posturi de frontieră saudite și la alte operațiuni care, potrivit coaliției, au împiedicat ajutorul umanitar.
Rebelii șiiți Houthi pro-iranieni au 'continuat să bombardeze locuitori, au ucis și au luat prizonieri civili yemeniți în orașele aflate sub controlul lor', menționează comunicatul.
Coaliția condusă de Arabia Saudită a intervenit din martie trecut prin lovituri aeriene și operațiuni terestre împotriva rebelilor Houthi, care au ocupat mari părți din teritoriul Yemenului, inclusiv capitala Sanaa. Din coaliția de state arabe mai fac parte Bahrein, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Qatar, Egipt și Sudan.