MENIU

Volodimir Zelenski: Întunericul nu ne va împiedica să-i conducem pe ocupanţi spre noi înfrângeri

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski / Foto: Profi Media

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă duminică seară într-un mesaj adresat în ziua Crăciunului că întunericul nu îi va împiedica să-i conducă pe ocupanţi spre noi înfrângeri, iar când ucrainenii sunt împreună, când ucrainenii sunt recunoscători unul faţă de celălalt, nu putem fi învinşi.

„Astăzi, milioane de oameni sărbătoresc Crăciunul în conformitate cu calendarul gregorian. Şi îi felicit încă o dată pe toţi cei care sărbătoresc chiar acum, în aceste zile. Şi vreau să ne exprimăm încă o dată recunoştinţa - împreună - faţă de toţi cei care, atât în aceste zile, cât şi în orice alt moment, fac totul pentru ca noi să putem trăi. Să ne trăim viaţa şi în ţara noastră, a spus preşedintele Ucrainei.

Liderul ucrainean afirmă că ”mai sunt doar câteva zile din acest an”.

„Trebuie să fim conştienţi că duşmanul nostru va încerca să ne facă această perioadă întunecată şi dificilă. Vă rugăm să fiţi atenţi la alarmele de aer în aceste zile. Căutaţi din nou şi amintiţi-vă unde se află cel mai apropiat Punct de Invincibilitate. Spuneţi părinţilor voştri cum să găsească Punctul de Invincibilitate, dacă este nevoie. Vă rugăm să aveţi grijă de voi înşivă. Şi fiţi gata să-i ajutaţi pe ceilalţi. Când ucrainenii sunt împreună, când ucrainenii sunt recunoscători unul faţă de celălalt, nu putem fi învinşi. Fie ca întotdeauna să fie aşa!”, afirmă Zelenski. 

Mai multe articole despre:
volodimir zelenski razboi ucraina