Voiau să renoveze un muzeu din SUA. Ce au găsit în pivniță întrece orice imaginație
Un proiect de restaurare la un muzeu din New Jersey a scos la iveală lăzi cu vin aproape la fel de vechi ca Statele Unite.
The Liberty Hall Museum din localitatea Union a anunţat că a descoperit aproape trei lăzi pline de vin Madeira, un vin fortificat, datând din 1796, în timpul lucrărilor de restaurare a cramei sale, conform agepres.ro.
Au fost găsite şi 42 de damigene datând din anii 1820. Muzeul a declarat că valoarea financiară a vinului nu poate fi făcută publică.
Cele 13 colonii originale din Statele Unite au importat aproximativ 95% din vinul produs în arhipelagul portughez Madeira, potrivit relatărilor istorice. Bill Schroh, director pentru operaţiuni la Liberty Hall, a declarat că Madeira era cel mai bun vin pentru transport în secolul al XVIII-lea, pentru că aproape niciodată nu se strică - chiar şi câteva secole mai târziu dacă este depozitat corect.
Preşedintele muzeului, John Kean, a declarat că a gustat vinul, pe care l-a comparat cu un sherry dulce.
Muzeul a fost construit în 1760 iniţial ca o casă de ţară pentru avocatul din New York William Livingston. Acesta a participat la primul şi al doilea Congres Continental, a devenit primul guvernator ales al statului New Jersey şi a fost semnatar al Constituţiei Statelor Unite. Familia Kean a preluat proprietatea în 1811 şi o deţine de atunci