MENIU

Vladimir Voronin, anunțul care aruncă în aer soarta alegerilor din Republica Moldova

PCRM va ataca rezultatele alegerilor la Curtea Constituțională și va solicita ca președintele CEC, Iurie Ciocan, să fie tras la răspundere, scrie unimedia.md.

Declarațiile au fost făcute de liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, în cadrul unei conferințe de presă, notează UNIMEDIA. 

De asemenea, liderul PCRM s-a referit la faptul că Partidul Comunist Reformator a fost lăsat în cursă de către CEC, în pofida unei hotărâri a Curţii de Apel. Totodată, acesta s-a referit și la excluderea partidului „Patria” din cursă cu trei zile înainte de alegeri. De asemenea, el a criticat faptul că nu a funcţionat registrul electronic al alegătorilor.

În acest context, Vladimir Voronin a cerut demiterea membrilor Comisiei Electorale Centrale și tragerea la răspundere a președintelui CEC, Iurie Ciocan.

„Este o farsă fără precedent comportamentul CEC. Să nu execuţi decizia finală a Curţii de Apel, în care ţară poate să facă aşa ceva? CEC s-a făcut că nu observă încălcările  participării blocului electoral. De fapt, duminică noi nu am participat la alegeri, dar la un referendum în care am decis pe care dimensiune trebuie să se dezvolte R. Moldova. Noi nu credem că acest Parlament va fi funcțional și noi suntem predispuși ca în zilele următoare să luăm decizia și să ne pregătim pentru noile alegeri parlamentare”, a declarat Voronin.