MENIU

Vladimir Putin se pronunță în criza din R. Moldova: ”Puterea a fost uzurpată de oligarhi”

<p>Vladimir Putin</p>

Președintele Rusiei Vladimir Putin s-a pronunțat pe tema crizei de la Chișinău, afirmând că susține ”coaliția temporară” formată de socialiștii lui Igor Dodon și proeuropeni.  

Puterea în R. Moldova a fost, în totalmente, uzurpată de oligarhi. Ceea ce face acum Igor Dodon și oponenții săi cu care a format o coaliție temporară, este un pas către construirea unui unui stat civilizat și modern. Declarația aparține președintelui rus, Vladimir Putin, și a fost făcută în cadrul unei emisiuni, noiteaă Unimedia.info.

„Puterea în R. Moldova a fost, în totalmente, uzurpată de oligarhi, care au acaparat toate instituțiile de stat. Absolut toate, sfera apărării, Parlamentul, toate.

Ceea ce face acum Igor Dodon și oponenții săi cu care format o coaliție temporară, este un pas către construirea unui unui stat civilizat și modern. Evident că îl vom susține pe Igor Dodon și partenerii săi de coaliție pentru a scăpa pentru totdeauna de oamenii care au uzurpat puterea”, a spus Putin.

Uniunea Europeană, mai multe state europene, dar și Departamentul de Stat au transmis mesaje de susținere pentru noul guvern de la Chișinău, insistând pentru respectarea rezultatului alegerilor din februarie. 

Mesajul ambasadorului Rusiei la București

Ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Valery Kuzmin, a declarat miercuri că ţara sa este de acord şi sprijină formarea coaliţiei de la Chişinău, punctând că interesul Rusiei este ca Republica Moldova să fie o ţară stabilă, relatează Agerpres.

„Poziţia noastră oficială este foarte clară, este cea a Ministerului de Externe din 10 iunie. Este în conformitate completă cu conceptul nostru strategic pe termen lung pe care îl apărăm. (...) În acest caz particular – noi în mod frecvent şi consistent am vorbit despre necesitatea de a nu ne opune procesului de integrare care se desfăşoară în Estul şi Vestul Europei şi cu privire la această criză particulară este o reflectare a politicii noastre consecvente. Din păcate, omologii noştri din Bruxelles nu prezintă în mod regulat critici apropo de abordarea noastră şi merg pe burtă, prezentând abordări chiar confortabile. Aşa cum este cunoscut, formarea noii coaliţii guvernamentale de la Chişinău cu participarea Partidului Socialist, cum i se spune partidul socialist al preşedintelui Dodon, care vorbeşte în favoarea păstrării relaţiilor tradiţionale cu Rusia, şi cu coaliţia politică ACUM, care urmează linia consolidării şi dezvoltarea relaţiilor Moldovei cu Uniunea Europeană, a primit suport atât din partea Moscovei, cât şi a Bruxelles-ului. Washington pentru moment se pare că nu a obiectat împotriva formării acestui guvern şi a acestei coaliţii. Nouă ni se pare că există o mişcare generală de îndepărtare a regimului corupt şi criminal condus de oligarhi, de un oligarh dacă vreţi. Situaţia curentă din Moldova dă Bruxelles-ului o şansă de aur de a confirma practic că nu este împotriva conceptului nostru de complementaritate sau cel puţin nu este în contradicţie cu caracteristicile procesului de integrare de pe continentul nostru. Vom vedea, suntem pregătiţi şi deschişi la cooperare şi dialog", a spus oficialul rus, într-o conferinţă de presă.