VLADIMIR PUTIN: Rusia speră într-o cooperare "mai consistentă" cu România
VLADIMIR PUTIN a declarat joi că Rusia speră într-o "cooperare mai consistentă şi reciproc avantajoasă cu România".
VLADIMIR PUTIN îşi doreşte ca Rusia şi România să aibă o relaţie mai consistentă. Declaraţia a fost făcută joi, la ceremonia de prezentare a scrisorilor de acreditare a ambasadorului României la Moscova.
"Ne aşteptăm la o cooperare mai consistentă şi reciproc avantajoasă cu România. Suntem pregătiţi colaborăm pentru aprofundarea legăturilor politice, economice şi umanitare", a declarat Putin, potrivit comunicatului publicat pe site-ului preşedinţiei ruse.
Vladimir Putin a primit, joi, scrisorile de acreditare din partea a 18 ambasadori în Rusia, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Sala Aleksandrov a Palatului Mare de la Kremlin.
Printre cei 18 ambasadori s-a aflat şi cel al României, Vasile Soare, a cărui acreditare a fost semnată de preşedintele român, Traian Băsescu, la 3 septembrie.
Vasile Soare a primit în 18 iunie avizul comisiilor parlamentare de politică externă pentru postul de ambasador al României la Moscova.
Soare, director în Centrala MAE la Direcţia Europa de Est şi Asia Centrală, a mai fost între 2002 şi 2008 ambasador al României în Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan.