Vladimir Putin, prima reacție la războiul din Gaza: „Asaltul israelian ar duce la pierderi civile inacceptabile”
Liderul de la Kremlin are o primă declarație oficială pe tema războiului din Fâșia Gaza și consideră că asaltul Israelului ar duce la pierderi civile „inacceptabile”.
Preşedintele rus Vladimir Putin a atenţionat vineri că un asalt terestru israelian asupra Fâşiei Gaza ar duce la "pierderi printre civili (palestinieni) absolut inacceptabile", informează AFP.
"Esenţial este acum să fie oprită vărsarea de sânge", a spus Vladimir Putin, susţinând că Rusia este "gata să conlucreze cu partenerii constructivi".
Comentând cu privire la posibilitatea unei manevre terestre în acest teritoriu foarte dens populat, Vladimir Putin a afirmat că "utilizarea de echipament (militar) greu în zone rezidenţiale este o treabă complicată, cu consecinţe grave".
Armata israeliană a anunţat că pregăteşte o ofensivă de acest tip, după atacurile fără precedent ale Hamas asupra teritoriului Israelului, însă nimic nu este ferm decis.
Preşedintele rus a ordonat el însuşi un asalt împotriva Ucrainei, în februarie 2022, iar armata rusă bombardează zilnic oraşe ucrainene, ducând la lupte ce au ucis mii de civili.
Centre urbane dens populate, precum Mariupol sau Bahmut, au fost scena unor lupte sângeroase şi distruse aproape în totalitate.
Moscova nu a recunoscut niciodată că s-ar face vinovată de vreo victimă civilă în Ucraina şi acuză Occidentul şi Ucraina că sunt responsabili pentru acest război. De asemenea, consideră punere în scenă crimele de care este acuzată armata sa.
În ceea ce priveşte situaţia din Orientul Mijlociu, Vladimir Putin a declarat încă o dată că actualul conflict între Israel şi Hamas este "rezultatul eşecului politicii americane" în regiune.
"Politica unilaterală aplicată timp de mulţi ani a condus la un impas din ce în ce mai profund", a spus Putin.