MENIU

Vladimir Putin, mesaj de Anul Nou. Ce a ținut să le transmită, în mod special, militarilor ruși

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a exprimat aprecierea, în mesajul său cu ocazia Anului Nou, pentru armata rusă care în aceste zile duce un război împotriva terorismului, transmite agenția MIA.

"Conform tradiției, cei mai mulți dintre noi petrecem această sărbătoare alături de familie și prieteni. Este adevărat, unii nu au norocul să treacă în noul an alături de cei dragi: unii trebuie să lucreze în spitale și în întreprinderile cu program continuu, să îndeplinească sarcini oficiale și militare, să păzească granițele, să stea în gardă și să mențină securitatea", a spus Putin, în mesajul care a fost difuzat deja în estul îndepărtat al Rusiei, înainte de miezul nopții.

"Suntem recunoscători tuturor celor care sunt în alertă zi și noapte, în weekend-uri și de sărbători. Doresc să adresez mulțumiri în mod special militarilor noștri care poartă un război împotriva terorismului internațional și apără interesele naționale ale Rusiei departe de casă", a subliniat Putin.

Președintele rus a amintit și de cea de-a 70-a aniversare a sfârșitului celui de-al doilea război mondial, care a fost marcată în 2015. "Istoria noastră, experiența părinților și bunicilor noștri și unitatea lor în momentele dificile sunt un exemplu măreț pentru noi. Ei ne-au ajutat până acum și ne vor ajuta în continuare să fim capabili să dăm răspunsul potrivit provocărilor moderne", a afirmat Vladimir Putin.

Mai multe articole despre:
Rusia mesaj anunţ Vladimir Putin măsură 2016 trasnsmis