MENIU

Putin susţine organizarea scrutinului prezidenţial în Ucraina, cere concesii separatiştilor

<p>Vladimir Putin&nbsp;</p>

Vladimir Putin a anunţat că susţine organizarea alegerilor prezidenţiale în Ucraina şi a cerut amânarea referendumului pentru independenţă, programat de separatiştii din Doneţk pe 11 mai. 

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, consideră că organizarea scrutinului prezidenţial în Ucraina reprezintă "un pas în direcţia cea bună", conform BBC News online.

"Scrutinul prezidenţial din Ucraina reprezintă un pas în direcţia cea bună. Dar votul nu va decide nimic dacă nu vor fi protejate drepturile tuturor cetăţenilor", a subliniat Putin.

În acelaşi timp, Putin le-a cerut separatiştilor ucraineni să amâne referendumul programat pentru 11 mai privind "declaraţia de independenţă" a republicii autoproclamate Doneţk, relatează AFP.

"Le cerem reprezentanţilor din sud-estul Ucrainei să amâne referendumul prevăzut pentru 11 mai, pentru a crea condiţiile necesare dialogului", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă la încheierea întrevederii sale cu preşedintele OSCE, Didier Burkhalter.

Rebelii proruşi au anunţat organizarea, la 11 mai, a unui referendum privind "declararea independenţei" republicii autoproclamate Doneţk, oraş situat în bazinul minier din est, în apropierea frontierei cu Rusia.

"Considerăm că dialogul direct între autorităţile de la Kiev şi reprezentanţii din sud-estul Ucrainei reprezintă un element-cheie într-un compromis", a afirmat preşedintele rus.

Discuţiile dintre Putin şi preşedintele OSCE au permis să se arate că "abordările lor cu privire la modalitatea de rezolvare a crizei sunt în mare parte aceleaşi", a asigurat preşedintele rus.