Vladimir Putin, declaraţie ireală: Destrămarea URSS, o tragedie de tip umanitar
Preşedintel Rusiei, Vladimir Putin, a calificat destrămarea Uniunii Sovietice drept 'o tragedie de timp umanitar', informează Interfax.
Continui să insist că aceasta este o tragedie, o tragedie de tip umanitar, la asta m-am referit', a spus Putin, cu trimitere la declarația sa din noiembrie 2011, când a spus, în timpul unei întâlniri cu veterani și pensionari, că destrămarea URSS a reprezentat "cea mai mare catastrofa geopolitică a secolului XX".
'În urma destrămării URSS, 25 de milioane de etnici ruși s-au pomenit în străinătate, împotriva voinței lor și, cum s-ar spune, cât ai bate din palme. Voi repeta teza conform căreia poporul rus a devenit cel mai mare din lume popor despărțit. Iar aceasta este o tragedie', a spus Vladimir Putin.
Liderul rus a adăugat că destrămarea Uniunii Sovietice a dus și la descompunerea sistemului economic și social existent atunci, ceeea ce, la rândul său, a provocat sărăcirea a milioane de oameni. 'Și aceasta este o tragedie — pentru oameni concreți, pentru familii concrete', a subliniat președintele rus.
Clubului Valdai, creat în septembrie 2004, reunește în principal experți și jurnaliști specializați pe tematica rusă. La discuțiile din acest an ale Clubului Valdai, având ca temă ''Războiul și pacea: omul, statul și riscul unui mare conflict în secolul XXI'', sunt prezenți peste 130 de experți și politologi din 30 de state ale lumii.