Vladimir Putin, cu ochii spre România: discurs despre scutul de la Deveselu
Vladimir Putin a ţinut să readucă în discuţie scuturile anti-rachetă din România şi Polonia. Acesta a reluat afirmaţia falsă conform căreia la Deveselu s-ar putea opera rachete Tomahawk.
Aceste afirmaţii sunt reluate deşi atât oficiali români cât şi din partea NATO au precizat, în repetate rânduri, că rolul scutului de la Deveselu este pur defensiv.
"În România şi Polonia sunt dislocate scuturile, iar acestea pot ţine rachete Tomahawk. În scenariul acesta, ameninţările cresc exponenţial şi există riscul unui atac spontan împotriva noastră, cu rachete îndreptate către duşmanul NATO”, a precizat Putin.
Preşedintele rus s-a arătat îngrijorat de faptul că Alianţa a ajuns până la graniţele cu Rusia. Acesta ar fi motivul crizei de securitate deoarece consideră că "s-a ajuns la epuizarea încrederii", notează adevarul.ro.
"NATO în Ucraina ar putea controla spaţiul nostru până la Urali. Dacă vor fi rachete balistice în Ucraina, pot distruge toată Rusia europeană. În 4-5 minute, rachetele hipersonice ar ajunge în Moscova”, a mai adăugat Putin, în timpul conferinţei televizate.
Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, a declarat că scutul de la Deveselu nu este negociabil. NATO se arată deschisă la dialog şi transparenţă şi le propune ruşilor să vadă cu proprii ochi, pe bază de reciprocitate, că rolul scutului este pur defensiv, nu aşa cum consideră aceştia.
„Dacă Federaţia Rusă doreşte să vadă cu propriii ochi - înţeleg că şi partea română, şi partea americană nu ar avea o dificultate în a permite inspecţii reciproce a acestor facilităţi - n-avem nimic de ascuns, este pur defensiv, dar nu este negociabil, pentru că el nu are de-a face cu Federaţia Rusă”, a precizat Mircea Geoană.