Vladimir Putin cere evitarea escaladării crizei din Ucraina
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, face apel la evitarea escaladării crizei din Ucraina, subliniind necesitatea normalizării situaţiei cât mai rapid, conform unui comunicat al Kremlinului, citat de AFP.
Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a cerut evitarea escaladării situaţiei din Ucraina.
În cursul unor conversaţii telefonice cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, cu premierul britanic David Cameron şi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, Putin a precizat că este "extrem de important să se evite escaladarea violenţelor şi să se ajungă la o normalizare a situaţiei din Ucraina cât mai curând posibil", precizează Kremlinul.
La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, i-a transmis secretarului de Stat american, John Kerry, că Rusia este pregătită "să se implice pentru facilitarea tranziţiei economice în Ucraina".