MENIU

Vladimir Putin a efectuat o scufundare în Marea Neagră, la bordul unui submersibil

Preşedintele rus Vladimir Putin a efectuat o scufundare în Marea Neagră la bordul unui submersibil, pentru a inspecta epava unui vas scufundat din apropierea oraşului port Sevastopol. Liderul de la Kremlin se află în Crimeea pentru o vizită de trei zile.

Aflat în vizită în Crimeea, preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat dorinţa de a „explora” frumuseţea locului.

Aşadar, liderul de la Kremlin a efectuat o scufundare în Marea Neagră la bordul unui submersibil, pentru a inspecta epava unui vas scufundat eșuat din apropierea oraşului port Sevastopol, relatează BBC News.

Potrivit oficialilor ruşi, rămăşiţele vasului bizantin au fost descoperite de un grup de scafandri în luna mai 2015.

Nu este, totuşi, prima dată când Putin are parte de o astfel de experienţă.

În anul 2013, preşedintele rus a efectuat o scufundare în Marea Baltică, de asemenea, la bordul unui submersibil, pentru vedea epava fregatei Oleg, o fostă bijuterie a flotei militare rusești, care se află la o adâncime de 60 de metri în Golful Finlandei.

De altfel, de-a lungul anilor, Vladimir Putin și-a construit o imagine destul de inedită pentru un preşedinte. Printre altele, el a mers la bordul unui submarin pe fundul Lacului Baikal, a pilotat o mașină de Formula 1, a vânat balene și a zburat într-un bombardier.