Virusul morții în Arabia Saudită. Au fost înregistrate încă opt decese
Opt persoane infectate cu coronavirusul MERS au decedat în Arabia Saudită, ridicând la 102 numărul morţilor în regat, a anunţat duminică seara Ministerul Sănătăţii, citat de AFP.
Printre victime figurează un nou-născut în vârstă de nouă luni, potrivit ministerului.
În plus, au fost semnalate şi alte opt noi cazuri de persoane contaminate, între care doi medici - un sirian şi un egiptean - şi două infirmiere filipineze într-un spital din Tabouk (nord-vest), potrivit comunicatului.
De la începutul lunii aprilie, 39 de persoane au decedat în regat, principalul focar al acestui virus al cărui mod de transmitere nu a fost identificat.
Ministerul Sănătăţii a anunţat duminică dimineaţa că alţi doi saudiţi infectaţi cu acest coronavirus au decedat, adăugându-se altor cinci decese anunţate sâmbătă.
În total, au fost înregistrate 339 de cazuri de contaminare de la apariţia bolii, în aprilie 2012, în regat.
Coronavirusul MERS este considerat ca fiind înrudit cu virusul responsabil de Sindromul respirator acut sever (SRAS), soldat cu aproape 800 de morţi în lume în 2003. Acesta este însă mai grav dar mai puţin contagios. El provoacă probleme respiratorii acute, pneumonie şi insuficienţă renală rapidă.