VIRAL: Numirea lui Boris Johnson la șefia diplomației britanice stârnește zâmbetul unui oficial SUA
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Mark Toner, a încercat să evite să râdă când a fost întrebat despre decizia premierului Theresa May de a-l desemna pe Boris Johnson în funcţia de ministru britanic de Externe, informează publicaţiile The Independent şi Express, citate de Mediafax.
Mark Toner a încercat cu greu să se abţină să râdă când a fost întrebat dacă numirea lui Boris Johnson, un politician controversat, va afecta relaţiile dintre Marea Britanie şi Statele Unite.
Luând un ton serios, Toner a precizat: "Reuşim întotdeauna să colaborăm cu britanicii indiferent cine ocupă postul de ministru de Externe, pentru că avem o relaţie specială cu Marea Britanie".
"Avem o relaţie care merge dincolo de personalităţi. Iar acum este o perioadă crucială pentru istoria Angliei, dar şi pentru relaţia dintre SUA şi Marea Britanie, astfel că, în mod absolut, suntem hotărâţi să mergem înainte în mod productiv", a subliniat Mark Toner.
Noul premier britanic, Theresa May, a provocat surprindere prin decizia de a-l numi pe Boris Johnson, un politician eurosceptic şi fostul lider al grupului care a militat pentru ieşirea din UE, în funcţia de ministru de Externe.