MENIU

Violențe în Hong Kong: Comemorarea protestului din Piaţa Tiananmen

hong kong

Poliţia din Hong Kong a folosit spray lacrimogen împotriva manifestanţilor din Hong Kong care au sfidat joi interdicţia de a comemora protestul din 1989 din piaţa Tiananmen din Beijing, relatează Reuters. Potrivit unui mesaj pe Twitter preluat de AFP, forţele de ordine au efectuat arestări. Demonstranţii din Hong Kong intenţionau să organizeze, ca de fiecare dată în ultimii 30 de ani, un priveghi cu lumânări în memoria revoltei. De data aceasta, ei au acuzat Beijingul că încearcă să le restricţioneze şi lor libertăţile civile. A fost pentru prima oară când s-au înregistrat incidente violente la manifestaţia devenită tradiţională, după interdicţia oficială motivată prin restricţiile impuse de epidemia de coronavirus, scrie Agerpres.

Ciocnirile au avut loc în cartierul Mong Kok, unde localnicii au încercat să ridice baricade cu garduri din metal. "Unii protestatari îmbrăcaţi în negru tocmai blochează străzi în Mong Kok, Jong Kong. Poliţiştii efectuează arestări", a anunţat poliţia în reţeaua socială Twitter. În parcul Victoria s-au adunat câteva mii de oameni, care au scandat sloganuri cum ar fi "Eliberaţi Hong Kongul, revoluţia zilelor noastre" şi "Luptaţi pentru libertate, fiţi alături de Hong Kong". Şapte biserici catolice şi-au deschis porţile pentru slujbe de pomenire.

Unii studenţi din Hong Kong au continuat şi tradiţia de a scrie cu vopsea pe podul din campusul universitar mesajul memorial pentru Tiananmen: "Sufletele martirilor vor dăinui de-a pururi în ciuda masacrului brutal. Scânteia democraţiei va străluci veşnic pentru alungarea răului". Comemorarea a atins un punct sensibil în fosta colonie britanică, după ce luna trecută China a impus o legislaţie de securitate adoptată la Beijing, iar în Hong Kong a fost adoptată o reglementare care sancţionează lipsa de respect faţă de imnul chinez.

Mai multe articole despre:
Hong Kong