MENIU

Violențele de stradă din Hong Kong au DEGENERAT. Ce s-a DISTRUS

Violențele de stradă continuau sâmbătă dimineață la Hong Kong, după o noapte în care grupuri proguvernamentale au distrus adăposturile protestatarilor care cer, printre altele, vot universal direct și o mai mare descentralizare a regiunii autonome față de administrația centrală de la Beijing, relatează DPA și Kyod, scrie Agerpres.

Ciocnirile au avut loc în cartierul Mong Kok din Kowloon (situat în partea continentală a Hong Kong-ului).

''Dorim doar să discutăm cu guvernul politica sa în domeniul democrației în perspectiva alegerilor din 2017, dar acum poliția cooperează cu gangsterii'', a spus Benny Tai, unul dintre liderii mișcării prodemocrație Occupy Central. El a subliniat că atacurile contra manifestanților au fost comise de membri ai unor grupări de criminalitate organizată incitați de poliție.

Poliția a anunțat că a arestat 19 persoane în urma confruntărilor din cursul nopții din Mong Kok. Opt bărbați dintre cei arestați sunt cunoscuți ca aparținând unor grupări infracționale.

 

 Mai multe pe Agerpres