Viktor Orban, declaraţie de neinţeles, după victoria lui Donald Trump
Odată cu victoria lui Donald Trump lumea 's-a întors pe tărâmul realității', a declarat premierul ungar Viktor Orban după o întrevedere avută miercuri la Londra cu premierul britanic Theresa May, el anunțând cu această ocazie că amândoi sunt de acord cu ideea ca problema libertății de circulație a forței de muncă în contextul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană să fie abordată conform principiului reciprocității, relatează agenția MTI.
În declarațiile acordate presei după această întrevedere, șeful executivului ungar a apreciat că în final lumea poate găsi soluții în fața problemelor dacă este capabilă să se elibereze singură de ideologia dominantă a vremii.
'Cred că acest lucru s-a întâmplat acum în Statele Unite, iar aceasta oferă lumii șansa de a se rupe de această ideologie, corectitudinea politică, și un mod de a gândi care pleacă de la realitate', a comentat Orban pe marginea rezultatului scrutinului prezidențial din SUA. Anterior, într-o postare pe Facebook, premierul ungar a scris că victoria lui Trump este 'o veste grozavă' care arată că 'democrația încă trăiește', scrie Agerpres.