MENIU

Viktor Orban dezvăluie un 'pact secret' turco-german pentru preluarea a 500.000 de migranți

Viktor Orban

Un 'pact secret' între Berlin și Ankara cu privire la migranți prevede transportarea a 400.000-500.000 de persoane direct din Turcia către teritoriul Uniunii Europene, relatează joi MTI, citând publicația ungară Magyar Idok.

Premierul ungar Viktor Orban i-ar fi informat despre această înțelegere între Germania și Turcia pe parlamentarii din partidul său, Fidesz, în timpul unei reuniuni desfășurate miercuri, scrie Agerpres.ro.

Migranții ar urma să fie acceptați nu doar de Germania și vor fi distribuiți între statele membre.

Orban a adăugat că afluxul fără precedent de migranți către Europa va continua timp de mai mulți ani, chiar dacă pactul va fi pus în practică.

Pe de altă parte, potrivit Der Spiegel, președintele turc Recep Tayyip Erdogan exploatează criza refugiaților și șantajează Europa atunci când amenință că va deschide granițele către Europa pentru migranți, relatează Armenpress.

Mai multe articole despre:
imigranţi Viktor Orban pact