MENIU

Viitorul secretar de stat al SUA: Articolul 5 al NATO, inviolabil. Teama de Rusia, justificată

Secretarul de stat desemnat al SUA, Rex Tillerson, a transmis o serie de semnale clare, menite să ofere asigurări aliaților NATO, îngrijorați de acțiunile Rusiei. Tillerson, fost CEO al ExxonMobil, era perceput de unii critici drept un posibil rusofil.  

Secretarul de stat desemnat al SUA, Rex Tillerson, a declarat miercuri, în cursul audierii sale de confirmare în Senat, că Articolul 5 din Tratatul de la Washington, ce prevede garanțiile de apărare colectivă pentru statele membre, este inviolabil, transmite Reuters, citată de Agerpres.

În timpul campaniei prezidențiale, Donald Trump a pus sub semnul întrebării angajamentul SUA față de garanțiile de apărare colectivă prevăzute de Articolul 5 din Tratatul de la Washington, condiționându-l de contribuțiile financiare ale statelor membre.

Tillerson a admis în același timp faptul că aliații SUA din NATO au motive justificate să fie preocupați de revenirea Rusiei pe scena internațională și a asigurat că SUA își vor respecta angajamentele asumate în cadrul Alianței, relatează agențiile AFP și EFE.

'Aliații noștri din NATO au motive să se alarmeze de reafirmarea Rusiei', a declarat Tillerson în cursul audierii de confirmare pentru postul de șef al diplomației americane în fața Comisiei de afaceri externe a Senatului.

'Deși Rusia caută respect și relevanță pe scena mondială, activitățile ei recente nu au respectat interesele Statelor Unite', a mai spus viitorul șef al diplomației americane.

El a recunoscut faptul că Rusia 'a invadat Ucraina, inclusiv prin anexarea Crimeii, și a sprijinit forțele siriene care au încălcat brutal legile războiului', admițând în acest context că preocuparea statelor membre NATO față de agresivitatea Rusiei este justificată.

Totuși, Rex Tillerson a apreciat că 'lipsa leadership-ului american' în perioada Administrației Obama 'a lăsat ușa deschisă și a transmis în mod neintenționat' semnalul că SUA nu sunt determinate să sancționeze trecerea anumitor 'linii roșii', el dând în acest sens exemplul războiului din Siria, unde acum Rusia are un rol principal atât în evoluția conflictului cât și a demersurilor privind soluționarea acestuia.

'Doar vorbele singure nu pot pune capăt unei istorii complicate și adesea conflictuale între țările noastre. Dar avem nevoie de un dialog deschis și sincer cu Rusia privind ambițiile ei, astfel încât să știm ce direcție să abordăm', a punctat viitorul secretar de stat.

Însă el a avertizat totodată că 'Rusia trebuie să știe că vom respecta angajamentele noastre și pe cele ale aliaților noștri și că trebuie să răspundă pentru acțiunile ei'.

La conducerea gigantului petrolier ExxonMobil, Rex Tillerson (64 de ani) a coordonat operațiuni în mai mult de 50 de țări.

În 2011, ExxonMobil a semnat un acord cu Rosneft, cea mai mare companie petrolieră de stat din Rusia, pentru explorare comună de petrol și producție. De atunci, cele două companii au încheiat zece acorduri joint-venture pentru proiecte în Rusia. Tillerson și-a construit legături strânse cu Igor Sechin, directorul executiv al companiei petroliere Rosneft, care este un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin.

Mai multe articole despre:
Rusia SUA NATO Donald Trump Rex Tillerson