MENIU

VIDEO Vestele galbene. Noi proteste, noi confruntări cu poliția franceză

Este pentru al 22-lea weekend consecutiv când francezii ies din stradă, în mai toate marile orașe, pentru a-și exprima nemulțumirile față de scăderea constantă, în ultimii ani, a standardului de viață, mai ales printre cei cu venituri mici. Cum era de așteptat, protestele s-au lăsat și cu încăierări ale demonstranților cu forțele de ordine franceze.

Protestele Vestelor galbene continuă sâmbătă în Franţa, marcând cel de-al 22-lea weekend consecutiv de demonstraţii. Mii de persoane s-au adunat la Toulouse, „capitala” acestei ediţii, primele proteste după ce a fost adoptată o lege controversată privind manifestaţiile publice, scrie France24.

La Paris, câteva sute de persoane începuseră să mărşăluiască până la ora locală 13:00 (14:00 ora României). Sunt organizate proteste şi la Marsilia, Grenoble, Lille şi alte oraşe.

Pe reţelele sociale, protestatarii vestelor galbene din Toulouse au fost mobilizaţi pentru a continua lupta împotriva preşedintelui Emmanuel Macron şi a „lumii sale” şi să arate că „totul abia începe după rezultatele marii dezbateri”.

Premierul Edouard Philippe a prezentat luni primele concluzii ale unei consulări publice vaste care a durat trei luni. Macron a lansat iniţiativa în ianuarie ca răspuns la protestele vestelor galbene afirmând că doreşte să transforme violenţele în „soluţii”.

Noua lege privind manifestaţiile, care a fost cenzurată parţial de Curtea Constituţională a Franţei înainte să fie implementată şi care a fost contestată de zeci de organizaţii, interzice acoperirea feţelor în timpul demonstraţiilor.

Săptămâna trecută, Actul 21 al protestelor a atras 22.3000 de oameni pe străzi, a informat Ministerul de Interne, cel mai mic număr de la începutul protestelor în noiembrie.

Demonstraţii ample sunt programate însă pentru 20 aprilie, până atunci Macron fiind aşteptat să îşi prezinte răspunsul la dezbaterea naţională.