MENIU

VIDEO - Joe Biden a izbucnit în lacrimi, în timpul unui discurs. Moment emoționant

Joe Biden

Joe Biden a susținut un discurs la plecarea din statul său natal. El va depune jurământul pentru funcția de președinte al Statelor Unite. Biden a fost vizibil emoționat și chiar a plâns pe parcursul discursului său ținut în fața cetățenilor din statul său natal.

Joe Biden a ținut un discurs înaintea plecării către Washington, acolo unde va depune jurământul. Viitorul președinte al SUA a fost vizibil emoționat:

”Iertați-mi emoția, dar când voi muri, Delaware va rămâne înscris în inima mea și inimile tuturor. Vă mulțumesc, ați fost alături de noi la bine și la rău”, a spus Biden la sediul Gărzii Naționale din New Castle County.

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, nu se va muta oficial la Casa Albă decât din data de 20 ianuarie, ziua ceremoniei de învestitură - un fel de paradă politică la care politicianul democrat şi vicepreşedintele său, Kamala Harris, vor depune jurământul. BBC şi CNN au făcut o trecere în revistă a evenimentelor care vor avea loc cu prilejul acestei ceremonii.

Ce reprezintă ceremonia de învestitură?

Învestitura este ceremonia oficială care marchează începutul unei noi preşedinţii şi are loc la Washington D.C. Singurul element obligatoriu este ca preşedintele ales să citească jurământul de instalare în funcţie: "Jur solemn să îndeplinesc cu bună credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi să fac tot ce îmi stă în putinţă să păstrez, să protejez şi să apăr Constituţia Statelor Unite''.

Odată ce va rosti aceste cuvinte, Biden va deveni cel de-al 46-lea preşedinte al SUA, iar ceremonia de învestitură oficială se va fi încheiat.

Mai multe articole despre:
joe Biden sua presedintele sua