MENIU

VIDEO | Explozie catastrofală, după ce o bombă a fost detonată: Cel puțin 12 morți și 20 de răniți

Explozie catastrofală, după ce o bombă a fost detonată

O explozie catastrofală a avut loc în Mogadishu, Africa, după ce o bombă a fost detonată la sediul unei firme private de securitate angajate de ONU la Mogadishu, de un bărbat. În urma deflagrației, cel puţin 12 oameni au murit, iar alți 20 au fost răniți.

„Explozia puternică a distrus mai multe clădiri şi vehicule civile, ucigând cel puţin 12 nevinovaţi. Credem că ţinta ar putea fi forţele private de securitate care escortează de obicei oficialii ONU în deplasările prin oraş”, a declarat un poliţist.

Potrivit acestuia, alte victime s-ar putea să fie îngropate sub dărâmături. Nu se ştie dacă printre acestea se află membri ai personalului ONU la Mogadishu sau alţi străini.

Oamenii legii au precizat că deflagraţia s-a soldat şi cu peste 20 de răniţi, inclusiv elevi.

Primarul adjunct al capitalei somaleze, Ali Andi Wardhere, care a supravieţuit atentatului, a declarat că se deplasa „într-un convoi separat care trecea prin zonă în momentul exploziei”. „Unele din gărzile mele de corp au fost rănite în urma atacului. A fost o explozie într-adevăr puternică. Am pierdut vieţi nevinovate, dar încercăm în continuare să îi ajutăm pe cei afectaţi”, a relatat el.

Atentatul nu a fost încă revendicat, dar dpa menţionează că gruparea fundamentalistă Al-Shaabab anunţă de multe ori că este răspunzătoare de astfel de atacuri.

Mai multe articole despre:
explozie Africa bomba victime