VIDEO | Catastrofă de proporții în Nigeria: Un vas petrolier a EXPLODAT
O catastrofă de proporții a avut loc în Nigeria. O navă de extragere a petrolului a explodat în largul mării. Vasul avea la bord 2 milioane de barili de petrol. Până in acest moment, 10 persoane au murit, iar după explozie mai mulți membri ai echipajului au sărit în apele mării.
Explozia puternică s-a produs în largul coastei statului Delta al Nigeriei. O parte a echipajului a sărit peste bord cu bărcile de salvare de îndată ce au realizat că nimic nu mai poate fi recuperat. Alții au fost dați dispăruți.
În ajutorul echipajului au intervenit și alți muncitori de la alte companii din zonă care exploatează petrolul din apele Nigeriei.
Nava Trinity Spirit a început să se scufunde cu aproape 2 milioane de barili de petrol la bord, estimează autoritățile.
Nava putea extrage 22 de mii de barili de petrol zilnic din zona unde era ancorată. Locul unde nava se scufundă reprezintă un risc de explozie, iar impactul asupra mediului este unul uriaș, avertizează specialiștii.