MENIU

VIDEO | Asistent arestat după zeci de vaccinări "la chiuvetă". A fost filmat în timp ce golea seringile la gunoi

Asistent arestat după zeci de vaccinări false / Foto: Profi Media

Un asistent medical din Italia a fost arestat după ce a vaccinat "la chiuvetă" peste 50 de persoane. Bărbatul a fost filmat în timp ce golea seringile într-un recipient pentru deșeuri medicale. 

Într-o filmare publicată de poliția din orașul Ancona, bărbatul poate fi văzut cum se preface că își vaccinează pacienții și varsă conținutul vaccinului din seringă într-un recipient pentru seringi uzate, potrivit Sky News.

Patru dintre presupușii complici asistentului medical surprins de camerele video au fost arestați la domiciliu în cadrul investigației. Poliția din Ancona a acuzat grupul de suspecți că își căutau posibili clienți din rândul protestatarilor anti-vacciniști care erau dispuși să plătească 300 de euro pentru a primi certificate de vaccinare false.

Potrivit noilor reguli, italienii care nu s-au vaccinat nu pot intra în baruri, restaurante și nu pot folosi transportul public. Numai cei care s-au infectat cu COVID-19 și și-au revenit recent sunt scutiți de nevoia de a se vaccina.

În total, cei cinci suspecți ar fi încasat 18.000 de euro pentru cele 50 de certificate de vaccinare falsificate.

Cei depistați de autorități că au obținut astfel un certificat fals de vaccinare au primit interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu. 

Mai multe articole despre:
asistent arestat vaccinari false italia