MENIU

VIDEO | A nins în cel mai secetos loc din lume. Localnic: „Este prima dată când văd zăpadă”

Sursa foto: Captura Youtube/AP

Deșertul Atacama din Chile este supranumit ,,Polul Uscăciunii”, tocmai pentru ca este unul dintre cele mai aride puncte de pe Glob. Cu toate acestea, o rară ninsoare a fost văzută, joi, în deșert.

Orașul El Salvador, situat la aproximativ 2.000 de metri deasupra nivelului mării, în centrul deșertului Atacama, a fost acoperit cu zăpadă.

„Pentru această perioadă a anului, sfârșitul lunii august, este relativ neobișnuit, deoarece zăpada este de obicei văzută aici în iunie și iulie”, a declarat meteorologul Daniel Díaz, de la Centrul Meteorologic Regional de Nord.

Acesta a mai precizat că precipitațiile apar, în medie, la fiecare doi sau trei ani, potrivit ntd.com.

Localnicii s-au arătat încântați că au avut ocazia să se joace cu zăpada și să facă un om de zăpadă.

„Este minunat. Am 30 de ani și este prima dată când văd zăpadă”, ,,Suntem foarte fericiți că copiii noștri se pot distra, pot lua aer proaspăt”, sunt doar câteva dintre părerile acestora.

Imaginile din zonă arată mașini acoperite de zăpadă, și copii jucându-se fericiți, într-o regiune care vede doar câțiva mililitrii de ploaie pe an.

Ninsorile sunt așteptate la fiecare patru ani în deșertul Atacama, în lunile iunie și iulie, ceea ce face ca zăpada din august să fie un eveniment rar.

Mai multe articole despre:
ninsoare desert atacama chile