MENIU

Victorie imensă pentru rebelii sirieni! 38 de luptători ai Statului Islamic au fost uciși

În ultimile 24 de ore treizeci și opt de militanți ai Statului Islamic (SI) au fost ucişi de armata turcă în nordul Siriei, zonă unde  unde rebeli sirieni, susținuți de Turcia duc lupte aprige cu jihadiştii.

Sprijiniți de tancuri și atacuri aeriene ale Turciei, rebelii se apropie de bastionul Dabiq al SI, în cadrul unei operațiuni începute la sfârșitul lunii august.

Paisprezece dintre luptătorii SI au fost uciși în timp ce încercau să intre în două sate controlate de rebeli la circa trei kilometri est de Dabiq, a precizat armata turcă într-un comunicat, citat de Agepres.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), ONG cu sediul în Marea Britanie, a transmis sâmbătă că luptătorii SI au capturat cele două sate într-un contraatac în apropiere de granița turcă, însă comunicatul armatei turce contrazice informația.

Alți 17 combatanți ai Statului Islamic au fost uciși în atacuri aeriene ale avioanelor de luptă ale coaliției conduse de SUA în unele zone, a precizat armata în evaluarea sa zilnică asupra operațiunii, denumită 'Scutul Eufratului'.

Avioanele de luptă turce au lansat propriile lor atacuri aeriene asupra țintelor SI în nordul Siriei duminică dimineață omorând șapte militanți și distrugând cinci clădiri pe care aceștia le foloseau, a mai precizat armata într-un comunicat ulterior.

Armata a menționat de asemenea că doi rebeli sirieni au fost uciși și 19 răniți în ultimele confruntări cu SI. Operațiunea a vizat de asemenea și milițiile kurde, a căror prezență de-a lungul graniței este văzută de Ankara drept o amenințare.

Mai multe articole despre:
Turcia conflict kurzi OSDO jihadişti Statul islamic