MENIU

Vicepreședinte CE: Europa caută noi furnizori de gaze. Ne-am săturat de teama că nu vom trece iarna

<p>Vicepreședinte CE: Europa caută noi furnizori de gaze. Ne-am săturat de teama că nu vom trece iarna</p>

Vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a declarat, joi, într-un interviu pentru Financial Times, că atât conflictul din Ucraina, cât și tensiunile dintre Occident și Moscova nasc îndoieli serioase cu privire la continuarea furnizării de gaze naturale din Rusia, către Uniunea Europeană. În contextul în care Rusia asigură, prin Gazprom, 27% din consumul de gaze al Europei, Maros Sefcovic susține că este nevoie de o diversificare a furnizorilor, informează Business24.ro.

"Cred că Europa s-a săturat să reluăm aceleași negocieri, în fiecare vară, pentru a fi siguri că vom trece cu bine peste iarna viitoare. Una dintre cele mai mari economii ale lumii nu ar trebui să aibă astfel de griji, în secolul XXI. Rusia va rămâne un furnizor important, dar cu o influență mai redusă", a declarat Maros Sefcovic.

Vicepreședintele Comisiei Europene și-a folosit influența pentru a obține, în exercitiul financiar al UE, suma de 45 de miliarde de euro, bani necesari pentru realizarea coridoarelor sudice de gazoducte care duc spre Marea Caspică și, eventual, spre Orientul Mijlociu. Rețeaua va avea un punct final în gazoductul Trans-Adriatic, deținut în parte de BP, care va aduce până în Italia 10 miliarde de metri cubi, din gazele țărilor din zona Caspică.

Programul energetic pe termen lung, prezentat miercuri de europeni, face referire la "efectele modificărilor climatice și consecințele lor pe termen lung, inclusiv din punct de vedere al securității energetice", iar analiștii susțin că fraza este introdusă pentru a anunța planul de diminuare a relațiilor comerciale cu Gazprom. Schițele inițiale ale proiectului includ referiri la "folosirea tuturor instrumentelor diplomatice pentru stabilirea unor parteneriate strategice în domeniul energiei cu Turkmenistan, Azerbaidjan și Algeria", arată reporterii Financial Times.

Mai multe pe Business24.ro.