MENIU

Vicecancelarul Germaniei, avertisment pentru saudiți: Încetați finanțarea moscheilor fundamentaliste

Sigmar Gabriel

Arabia Saudită trebuie să renunțe la finanțarea moscheilor fundamentaliste din străinătate care sunt acuzate de alimentarea extremismului islamic, a afirmat duminică vicecancelarul german Sigmar Gabriel, potrivit agenției France Presse, citată de Agerpres.

'Moscheile wahhabiste sunt finanțate în întreaga lume de Arabia Saudită. În Germania, numeroși islamiști considerați periculoși provin din aceste comunități', a declarat Sigmar Gabriel, lider al Partidului Social-Democrat german (SPD), pentru săptămânalul Bild am Sonntag.

Wahhabismul este o mișcare politico-religioasă creată în secolul XVIII de șeicul Mohammad bin Abdul Wahhab, cofondator al statului saudit.

Organizații islamiste extremiste, precum Statul Islamic (SI), se inspiră din concepția wahhabistă.

La rândul său, liderul grupului parlamentar social-democrat, Thomas Oppermann, a spus să wahhabismul a furnizat o 'ideologie completă Statului Islamic și contribuie la radicalizarea musulmanilor moderați din alte țări'. 'Este un lucru de care nu avem nevoie și pe care noi nu îl vrem în Germania', a accentuat parlamentarul german.

Declarațiile liderilor SPD intervin la câteva zile după publicarea în presă a unui document intern al Serviciului de informații german (BND) conform căruia politica externă promovată de familia regală saudită este 'impulsivă' și constituie o sursă de instabilitate în regiunea Orientului Mijlociu.

Guvernul de la Berlin a respins însă criticile BND și a subliniat rolul diplomatic important al guvernului saudit în soluționarea pașnică a conflictelor din Orientul Mijlociu.