MENIU

Românii ar putea intra fără vize în Canada de la 1 decembrie 2017. Condiţia: semnarea acordului CETA

Românii vor putea intra în Canada fără vize, începând cu 1 decembrie 2017, a anunțat de la Bruxelles președintele Klaus Iohannis. Acesta lucru ar fi posibil doar în condiţiile semnării acordului economic de liber schimb între Uniunea Europeană şi Canada. UPDATE: Vineri seară, negocierile pentru semnarea CETA au eşuat, după cum au precizat oficialii canadieni.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri că a ajuns la un acord cu oficialii canadieni în ceea ce privește liberalizarea vizelor pentru români din 2017, scrie Agerpres.

"Am o veste bună. În această dimineață s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părți și în acest fel suntem în situația foarte potrivită pentru discuția de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o față de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecțiuni față de Acordul Comercial cu Canada. Este o înțelegere care este destul de bună", a spus Iohannis.

El a precizat că de la 1 mai 2017 se va renunța la vize pentru persoanele care au mai avut viză de Canada, iar de la 1 decembrie pentru toți românii.

O precizare importantă, Canada va putea să reinstituie regimul de vize în cazul în care va constata că există un flux mare de migranți ilegali dinspre România. Ottawa a folosit această frână de urgență în 2009 în relația cu Cehia. 

Șeful statului a arătat că se prevede un mecanism de "snap pack", care stipulează că dacă numărul de imigranți ajunge să fie însemnat, partea canadiană își rezervă dreptul să revină temporar la regimul de vize.

"Această clauză de snap pack este valabilă pentru o perioadă de maximum 3 ani, după care nu mai poate fi revocată decât în condițiile generale internaționale această înțelegere", a precizat Iohannis.

El a menționat că înțelegerea cu partea canadiană devine valabilă în măsura în care se semnează Acordul CETA.

"În situația în care se ajunge la parafarea Acordului CETA, acest acord pe care l-am negociat cu partea canadiană referitor la vize devine valabil", a declarat Iohannis.

Șeful statului a afirmat că o înțelegere similară cu cea a României s-a făcut și între Bulgaria și Canada, iar rezerve mai sunt exprimate față de Acordul CETA de către Valonia.

"Sper ca celelalte părți care au mai avut rezerve față de acest acord să ajungă la o bună înțelegere cu partea canadiană și să ajungem în situația să avem un acord care, în esență, consider că este foarte bun", a arătat președintele Iohannis.

Iohannis declarase la București, înainte de participarea sa la Consiliul European, că România își "va retrage rezervele" legate de acordul de liber schimb dintre UE și Canada dacă se va ajunge la o înțelegere rezonabilă cu partea canadiană în privința liberalizării vizelor pentru români.

Întrebat ce înseamnă o înţelegere rezonabilă, șeful statului a răspuns: ”Înseamnă o înţelegere pentru liberalizarea vizelor într-un termen rezonabil şi fără condiţii inacceptabile pentru noi. Aceste condiţii fiind încă în negociere diplomatică, nu doresc să intru în detalii.Pentru noi e important să fie 2017, şi nu 18, 19 sau altceva, plus că pentru noi e important să avem o liberalizare completă într-un termen rezonabil”.

 
Mai multe articole despre:
Canada emigrare fara vize