Varoufakis: Acordul semnat de Tsipras cu creditorii este o umilire totală a Greciei
Fostul ministru grec al Finanţelor, Yanis Varoufakis, a condamnat, marți, acordul pe care fostul său aliat, premierul Alexis Tsipras, l-a semnat cu creditorii internaţionali, catalogându-l drept "o umilire totală" a Greciei şi comparându-l cu lovitura de stat militară din anul 1967. În viziunea sa, acordul cu creditorii arată o predare a Greciei, care devine un vasal al Eurogrupului.
"Este o umilire totală a Greciei, o anulare completă a suvernităţii naţionale. Acordul este comparabil cu lovitura de stat a coloneilor produsă în Grecia în anul 1967. Summitul liderilor zonei euro este un fel de lovitură de stat; diferenţa majoră este că în anul 1967 nu au fost afectate proprietăţile publice, pe când acum s-a cerut vânzarea tuturor proprietăţilor publice...", a declarat Varoufakis, potrivit ziarului La Repubblica, informează Mediafax.
Yanis Varoufakis, fost aliat al premierului de extremă-stânga Alexis Tsipras, a demisionat imediat după referendumul organizat în Grecia, pe tema măsurilor propuse de creditorii internaţionali. Varoufakis și-a explicat decizia prin faptul că prezenţa sa nu ar mai fi fost dorită la reuniunile cu creditorii internaţionali.
Liderii zonei euro au ajuns, luni dimineaţă, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro.
Grecia şi-a asigurat restructurarea datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 35 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în zona euro, a declarat premierul Alexis Tsipras.
"Acordul este dificil dar am evitat continuarea retragerilor activelor în străinătate. Am evitat un plan de strangulare financiară şi de prăbuşire a sistemului bancar. În această bătălie dură, am reuşit să obţinem restructurarea datoriilor", a afirmat Tsipras.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.