Valdimir Putin a decretat înființarea unei noi structuri militare speciale de intervenție
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat legea cu privire la înfiinţarea Gărzii Naţionale, relatează Radio Free Europe-Radio Liberty, citat de News.ro
Liderul de la Kremlin a semnat textul duminică, înfiinţând astfel o nouă forţă alcătuită din trupe de la Ministerul de Interne. Potrivit legii, această nouă forţă va pune în aplicare regimuri de situaţie de urgenţă, va lupta împotriva terorismului, va apăra teritoriul rus şi va păzi instalaţiile şi bunurile publice, notează News.ro.
Însă unii critici denunţă faptul că Garda Naţională a fost creată cu scopul de a lupta împotriva disidenţei, în contextul în care Rusia se pregăteşte pentru alegeri legislative şi prezidenţiale în lunile următoare.
Legea prevede că Garda are autoritatea să reprime revoltele în zonele populate şi să folosească forţa în eventualitatea unui atac asupra instalaţiilor aparţinând statului ori în faţa ameninţării teroriste.
Garda Naţională este autorizată totodată să folosească forţa neletală pentru a reprima revolte în masă, pentru a evita perturbări ale traficului, în cazul unor infracţiuni penale sau pentru a respinge atacuri asupra membrilor acestei forţe.
De asemenea, ea este autorizată să reţină persoane şi să pătrundă în locuinţe după cum consideră ea de cuvinţă.
Presa nu are voie să scrie despre bazele sau despre mobilizarea Gărzii Naţionale.